News

Serviciile americane: Prințul moștenitor saudit ar fi ordonat capturarea sau uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi

26.02.2021 | 22:24
Serviciile americane Printul mostenitor saudit ar fi ordonat capturarea sau uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi
ADVERTISEMENT

Potrivit unui raport al serviciilor secrete americane publicat vineri, Mohammed bin Salman, prințul moștenitor saudit, ar fi ordonat capturarea sau uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi.

Rezident în SUA, acolo unde era editorialist la publicația Washington Post, dizidentul regimului de la Riad a scris numeroase articole critice la adresa politicilor prinţului.

ADVERTISEMENT

Khashoggi ar fi fost ucis şi dezmembrat în 2018 de o echipă operativă, care avea legături cu prinţul, iar crima a avut loc în consulatul saudit de la Istanbul.

Raport al serviciilor americane: prințul moștenitor saudit ar fi ordonat uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi

Prințul moșternitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman a autorizat și, cel mai probabil a ordonat, uciderea jurnalistului disident Jamal Khashoggi, arată un raport al serviciilor secrete americane publicat vineri, relatează Sky News.

ADVERTISEMENT

În toată această perioadă, Riadul a negat orice implicare a prinţului, care conduce de facto Arabia Saudită. S-a spus că acesta nu are nicio implicare în crima din urmă cu trei ani.

Datele desecretizate de serviciile americane vin să contrazică total apărarea saudiților. ”Am ajuns la concluzia că prințul moștenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman a validat o operațiune la Istanbul, Turcia, pentru capturarea sau uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi”, scrie Direcția Națională de Informații în acest scurt document declasificat.

ADVERTISEMENT

”Începând din 2017, prinţul moştenitor a avut control total asupra organizaţiilor de securitate şi informaţii din Arabia Saudită, ceea ce face foarte improbabil ca oficiali saudiţi să fi comis o operaţiune de acest fel fără autorizarea prinţului moştenitor”, se mai arată în raport.

Mohammed bin Salman îl vedea pe jurnalist ca o amenințare la adresa regatului său

Documentul americanilor mai arată că prințul saudit îl considera pe jurnalistul ucis în 2018 o adevărată amenințare la adresa regatului. Muhammad bin Salman ar fi susținut orice mijloc pentru a-l reduce la tăcere pe Jamal Khashoggi.

ADVERTISEMENT

”Prinţul moştenitor îl percepea pe Khashoggi drept o ameninţare la adresa regatului saudit şi susţinea folosirea de mijloace violente, în cazul în care ar fi fost necesar, pentru a-l reduce la tăcere.

Deşi oficiali saudiţi plănuiseră în avans o operaţiune nespecificată împotriva lui Khashoggi, nu ştim cu cât de mult timp în avans hotărâseră oficialii saudiţi să îi facă rău”, subliniază raportul serviciilor de informaţii americane.

După ce iniţial a negat asasinatul, guvernul saudit a declarat că jurnalistul a fost ucis din greşeală, în timp ce echipa căuta să îşi extrădeze cu forţa. Saudiţii au spus că echipa a lucrat pe cont propriu şi că prinţul moştenitor nu este implicat.

Opt bărbaţi au fost condamnaţi într-un proces pe care observatorii internaţionali l-au numit o farsă. Cinci dintre ei au primit pedeapsa cu moartea. Sentinţele au fost comutate la 20 de ani de închisoare după ce, aparent, au fost iertaţi de rudele lui Khashoggi.

Asasinarea jurnalistului disident Jamal Khashoggi a generat critici vehemente la nivel internaţional. Canada, Franţa, Statele Unite şi Germania au introdus sancţiuni punctuale contra Arabiei Saudite după moartea jurnalistului.

ADVERTISEMENT
Tags: