Cel mai aşteptat meci de box al anului 2024 a avut loc la Arlington (SUA), întreaga planetă stând cu ochii pe revenirea lui Mike Tyson în cadrul unei gale profesioniste. La 58 de ani, americanul care nu mai luptase din 2005 a fost învins de YouTuber-ul devenit boxer Jake Paul, în vârstă de 27 de ani.
Confruntarea a fost una mai degrabă de natură comercială, cu multe milioane de euro puse la bătaie de organizatori. Evident, fostul campion mondial la categoria grea Mike Tyson a fost departe de gloria de odinioară şi a fost dominat clar de mai tânărul său adversar.
La capătul celor opt runde a câte două minute, arbitrii judecători i-au acordat victoria lui Jake Paul în unanimitate. “Este o mare onoare pentru mine. Mike Tyson este o legendă, cel mai mare din istorie, el m-a inspirat. A fost o luptă dură, aşa cum mă aşteptam”, a spus Jake Paul la final.
La rândul său, Mike Tyson s-a declarat satisfăcut de felul în care s-a prezentat în faţa a peste 70.000 de spectatori şi a milioanelor de telespectatori care au urmărit meciul pe Netflix. “Nu trebuie să demonstrez nimănui nimic, ci doar mie. Sunt mulţumit de ce am putut să fac”, a subliniat el.
Finalul partidei a consemnat şi o apariţie elecrizantă în ring a iubitei lui Jake Paul, Jutta Leerdam, care a atras toate privirile cu ţinuta sa spectaculoasă. Într-o rochie albă extrem de provocatoare, aceasta s-a bucurat de momentul de glorie al lui Jake Paul, cei doi sărutându-se în faţa asistenţei.
”Faci acest sport doar de câțiva ani și iei parte la asemenea evenimente uriașe. Oamenii pot spune ce vor, dar au urmărit meciul, care a doborât recorduri. Mai mare decât Super Bowl. Sunt atât de mândră de tine. Mă inspiri pe mine și pe atât de mulți oameni”, a scris ulterior Jutta Leerdam pe Instagram.
În vârstă de 25 de ani, Jutta Leerdam e și ea o sportivă de performanță. Fanii sporturilor de iarnă au auzit probabil de ea, în condiţiile în care olandeza are în palmares şase titluri de campioană mondială în probele de patinaj viteză, dar şi o medalie de argint la Jocurile Olimpice din 2022, la Beijing.
Jutta Leerdam şi Jake Paul şi-au anunţat relaţia amoroasă în aprilie 2023, după ce timp de câteva luni au flirtat prin intermediul reţelelor sociale. De altfel, cei doi au bază numeroasă de urmăritori pe Instagram, aproape 5 milioane în cazul olandezei şi peste 28 de milioane pentru Jake Paul.
Comentând prestaţia iubitului ei în ring, Jutta Leerdam a făcut o comparaţie între box şi patinaj. ”Dacă cineva s-ar apuca de câțiva ani de patinaj viteză, nici nu ar putea participa la campionatele mondiale. Așa că ceea ce face Jake este o adevărată nebunie”, a declarat partenera lui Paul.