Anul 2025 se încheie excelent pentru Dinamo, iar acest lucru i se datorează în mare măsură lui Zeljko Kopic. Cu tehnicianul croat la timonă, roș-albii au reușit să nu piardă cu FCSB. Ba, mai mult, sunt mult mai bine poziționați în lupta la titlu decât rivala de moarte.
În turul sezonului regulat al stagiunii 2025-2026, Dinamo a reușit să „spargă gheața” și să oprească seria de 10 înfrângeri consecutive în campionat cu FCSB. „Câinii” au câștigat atunci cu 4-3, după care au încurcat-o și în retur pe campioană en-titre, cu care au făcut 0-0.
În plus, după foarte mult timp, dinamoviștii termină anul într-o poziție mult mai bună decât rivalii în ceea ce privește lupta la titlu. După 21 de etape scurse din SuperLiga, „câinii” sunt pe locul 4, cu 38 de puncte, la șapte lungimi de FCSB, care e pe 9.
„În ceea ce o privește pe Dinamo, sunt mulțumit. Sezonul trecut am intrat în play-off. Pentru club a fost foarte important, după 8 ani. În acest sezon avem însă ambiții și mai mari. Momentan ne descurcăm bine. Avem rezultate bune, echipa e într-o formă bună și sper să continuăm pe același drum și sper ca anul 2026 să fie unul și mai bun pentru Dinamo.
Sunt importante cele patru puncte. Însă nu doar punctele au contat, ci şi mentalitatea şi încrederea echipei. E vorba de atitudinea pe care am avut-o și dovada că facem lucrurile bine. FCSB nu e încă la nivelul ei. Mai sunt meciuri din sezonul regulat, apoi urmează play-off-ul. Încă nu vreau să trag concluzii. Mai avem de jucat”, a declarat Zeljko Kopic, în exclusivitate pentru FANATIK.
Deși nu se pripește, Zeljko Kopic îndrăznește să viseze frumos. Vrea să fie primul antrenor care câștigă titlul cu Dinamo, după Rinus Israel (1991-1992). „Câinii” nu au mai fost campioni din anul 2007, când pe bancă stătea Mircea Rednic.
„(n.r. – Ce vis aveți în 2026?) Fotbalistic vorbind e să câștigăm tot ce e posibil cu Dinamo. Nu vreau să promit că vom câștiga titlul sau Cupa, dar promit că ne vom lupta pentru toate obiectivele. Aceasta este ambiția mea”, a mai spus croatul.