Un accident cumplit s-a produs în noaptea de sâmbătă în judeţul Vrancea, pe raza localităţii Panciu. Doi tineri, cu vârste de 17 şi 21 de ani, au ars de vii în maşina care s-a izbit violent de un alt autoturism, ce venea din sens opus.
Teribilul accident a avut loc în cartierul Crucea de Sus, din oraşul Panciu. În total au fost cinci victime, dintre care două au murit pe loc.
Din primele cercetări reiese că vinovat de producerea accidentului ar fi tânărul de 21 de ani, care din cauza vitezei excesive a pătruns pe contrasens, tamponându-se frontal cu un autoturism condus de o tânără de 21 de ani.
În urma impactului, şoferul şi pasagera care îl însoţea, o tânără de 17 ani, au rămas captivi între fiarele maşini, după care aceasta a luat foc, cei doi nemaiavând nicio şansă de supravieţuire.
Alţi trei tineri, din cealaltă maşină, au fost răniţi. Doi dintre ei au suferit răni uşoare, însă există şi o a treia persoană care a suferit răni mai grave. Două victime au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale.
“Două echipaje din cadrul Stație de Pompieri Panciu au intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, împreună cu două echipaje SAJ, la un accident rutier, produs pe DN 2L, în localitatea Străoane, in care au fost implicate două autoturisme. În cele două autoturisme se aflau 5 persoane (2+3).
În urma impactului unul dintre autoturisme a luat foc, din nefericire, forțele de intervenție nemaiputând face nimic pentru cele două persoane aflate în interiorul acestuia. Celelalte trei persoane implicate au fost evaluate medical, două dintre ele, conștiente, cu politraumatisme, au fost transportate la spital, iar cea de-a treia refuzând transportul la o unitate spitalicească”, se arată într-un comunicat al ISU Vrancea.
La rândul lor, reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vrancea au descris circumstanţele în care au intervenit la acest accident.
“La ora 23.17 Dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier în orașul Panciu, două autovehicule implicate, unul din autovehicule a luat foc. La solicitare au fost direcționate două ambulanțe SAJ tip B2 și C2 și modulul SMURD. Au fost identificate patru victime. Două victime fără semne vitale, carbonizate, în vârstă de 17 ani și 21 ani.
Două victime în vârstă de 21 ani, de sex feminin, cu politraumatism prin accident rutier au primit primele îngrijiri medicale și au fost preluate și transportate la Camera de gardă Panciu. Din camera de gardă victimele au fost preluate și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani”, au transmis cei de la SAJ Vrancea.