News

Sfârşit cumplit pentru un tânăr de 21 de ani. O bară metalică l-a străpuns, după ce maşina sa a derapat

Un tânăr de 21 de ani a avut parte de un sfârşit cumplit. Maşina sa a derapat, iar o bară metalică l-a străpuns.
01.07.2021 | 11:14
Sfarsit cumplit pentru un tanar de 21 de ani O bara metalica la strapuns dupa ce masina sa a derapat
Sfârşit cumplit pentru un tânăr de 21 de ani. O bară metalică l-a străpuns, după ce maşina sa a derapat Sursa foto: Sansanews
ADVERTISEMENT

Un tânăr buzoian a decedat în dimineața zilei de joi, după ce mașina în care se afla a derapat și a ieșit de pe carosabil. Autoturismul a lovit o construcție metalică de pe marginea drumului.

O bară de metal s-a desprins și a pătruns prin parbriz. Bărbatul și-a pierdut viața pe loc.

Sfârşit cumplit pentru un tânăr de 21 de ani. O bară metalică l-a străpuns, după ce maşina sa a derapat

Accidentul s-a produs pe DJ102L, în satul buzoian Corbu, din comuna Cătina, joi dimineață. În mașină se afla și iubita tânărului.

ADVERTISEMENT

Fata a scăpat nevătămată, neavând nevoie de îngrijiri medicale, dar este în stare de șoc. Cei doi se întorceau spre casă, după ce fuseseră plecați peste noapte.

„Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus de un șofer de 21 de ani, din Cătina, pe direcția Cislău către Vălenii de Munte, în localitatea Corbu, a ieșit în afara părții carosabile, lovind o construcție marginală, metalică,” a transmis IPJ Buzău.

ADVERTISEMENT

„Accidentul s-a soldat cu decesul șoferului. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul,” au adăugat polițiștii.

Autoturismul în care se aflau cei dou mergea pe ruta Cislău către Vălenii de Munte. În zonă, traficul a fost dirijat.

ADVERTISEMENT

Doi copii răniți într-un accident în Buzău

Doi minori au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost răniți într- un accident provocat chiar de bunicul lor. Bărbatul de 65 de ani ar fi întors mașina pe linia continuă.

Acesta nu s-a asigurat în momentul în care a făcut manevra. IPJ Buzău a transmis că un șofer de 48 de ani a lovit mașina în care se aflau cei trei.

ADVERTISEMENT

În urma coliziunii, unul dintre autovehiculele implicate s-a răsturnat în afara drumului. „Din primele informații, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Ploieşti către Buzău, un şofer de 48 de ani din Merei a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un şofer de 65 de ani, din Ialomiţa, ce se deplasa pe aceeaşi direcţie,” au explicat polițiștii.

„Accidentul s-a soldat cu rănirea a doi pasageri din autovehiculul şoferului de 65 de ani, respectiv doi minori de 4, respectiv 12 ani, care au fost preluaţi de ambulanţă pentru îngrijiri medicale.   În cauză se va întocmi dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările. Şoferul din Ialomiţa tocmai ieşise din benzinăria Lukoil fără să se asigure”, au adăugat.

ADVERTISEMENT