Un bărbat a crezut că a dat lovitura vieții la loto, după ce a luat marele pot și a câștigat 32 de milioane de euro. A avut însă un destin cumplit: a murit la doar o lună distanță.
Acest caz dramatic, al drumului de la extaz la tragedie, a fost consemnat în Brazilia. Pe 9 noiembrie, Antonio Lopes Siqueira (73 de ani) dădea lovitura vieții sale și încasa premiul cel mare la loterie: 200 de milioane de reali, circa 32 de milioane de euro.
Bucuria sud-americanului nu a durat însă foarte mult. Având la dispoziție această avere, una dintre primele sale decizii a fost să se programeze pentru o operație de înlocuire a dinților.
În urmă cu o săptămână, pe 4 decembrie, Astfel, pe 4 decembrie, Antonio Lopes Siqueira a mers la un centrul stomatologic. După ce a ajuns pe masa de operație, din motive necunoscute, a murit, scrie DailyStar. Se vorbește de un posibil atac de cord.
În momentul în care paramedicii au ajuns la fața locului, acesta era deja în stop cardiac de mai bine de jumătate de oră. A fost transferat la spital, dar medicii nu au putut să-l resusciteze.
Se cunoaște faptul că Siqueira avea hipertensiune arterială și diabet. Aceste afecțiuni ar fi putut contribui la moartea sa. Bărbatul lasă în urmă, pe lângă această avere de la loto, patru copii. Acesta era crescător de vite. Cumpăra și vindea animale în Mato Grosso, la vest de capitala Brasilia.
Înlocuirea dinților a fost unul dintre primele lucruri pe care Siqueira a ales să le facă cu câștigurile sale. Nu știa încă ce va face cu restul averii, dar o sursă apropiată familiei sale a spus că bărbatul se gândea să-și cumpere o casă.
”Încă nu plănuise exact ce avea de gând să facă cu aceștia bani. Iată că nu a avut timp să se bucure de asta”, spune familia victimei. Biletul la loto a costat în jur de 66 de reali. Vânzătorul magazinului de unde l-a cumpărat a spus că bărbatul era un client obișnuit care glumea adesea despre câștigarea marelui premiu.
În urma acestei tragedii, poliția a demarat o anchetă. Șeful poliției, Edison Pick, a declarat presei locale că ”Dacă a fost o moarte naturală, clinica nu este de vină. Acum trebuie să așteptăm autopsia și raportul pentru a clarifica ce s-a întâmplat de fapt”.