Dinamo e la un meci distanță să rămână în SuperLiga. Mircea Lucescu a contribuit și el la avantajul pe care l-au luat „câinii”. La pauza turului cu Csikszereda, când scorul era 0-0, reputatul tehnician a oferit un staf prețios.
Dinamo a ratat numeroase ocazii în prima repriză a turului cu Csikszereda din barajul de promovare/retrogradare, iar, după primele 45 de minute, tabela de marcaj arăta 0-0. Mircea Lucescu a intervenit cu un sfat tehnic, iar „câinii” s-au impus cu 2-0.
Dennis Politic a reușit o „dublă” în minutele 46 și 73. Returul de la Miercurea Ciuc e programat luni, 27 mai, de la ora 20:00. „Am făcut un joc solid, mai ales că fundașii centrali nu au jucat niciodată împreună. Au fost emoții și din partea jucătorilor noștri. Unii dintre ei nu jucaseră cu 30.000 de spectatori niciodată. Dar per ansamblu am respectat calcul hârtiei, asta e cel mai important.
(Horia Ivanovici – Ce vorbeați la pauză cu Mircea Lucescu?) Mici chestii de ordin tactic, apropos de construcție cu fundașii centrali, dar era o chestiune prietenească. (Horia Ivanovici – I-ați transmis imediat domnului Kopic, bănuiesc) O să discutăm pe îndelete azi, mâine.
(Horia Ivanovici – Cred că nea Mircea tot la Dinamo vine) Și eu cred asta. Nu știu cât de repede. (Horia Ivanovici – I-a plăcut atmosfera?) Ați văzut că a fost impresionantă pentru toată lumea.
E o consecință că Dinamo a fost dusă din jos în mai jos în ultimii șapte ani”, a declarat Andrei Nicolescu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, show care se vede live pe FANATIK.RO, în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30.
La meciul de la Miercurea Ciuc, echipa lui Zeljko Kopic va fi susțină de doar 150 de fani. „O să facem cerere să ne dea mai multe bilete. Măcar 400, dar vedem. Nu depinde de noi”, a adăugat președintele lui Dinamo.
Până ca Mircea Lucescu să se întoarcă în „Ștefan cel Mare”, Andrei Nicolescu le-a dat o altă veste bună fanilor. Vedeta Dennis Politic va rămâne și anul viitor sub comanda lui Kopic.
„Pe clauza care se activează acum, mai are contract, este ok. 100% mai are cel puţin un an. La cum îl vedem noi, o să fie o piesă foarte importantă pentru anul viitor.
O să ne aşezăm la masa negocierilor. Să îi dăm un salariu mai bun. Dennis Politic va rămâne şi anul viitor la Dinamo. Avem destui jucători la final de contract, între opt şi zece.
Nu avem cum să discutăm nimic acum. O să începem treaba după ultimul meci (n.r. returul cu Csikszereda)”, a mai spus Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.