Life

Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Ce este interzis să faci pe 29 iunie. Tradiții și superstiții

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt pomeniți în fiecare an pe data de 29 iunie, după o perioadă de post, zi în care credincioșii trebuie să țină cont de câteva tradiții, obiceiuri și superstiții pentru a le merge bine.
28.06.2021 | 17:34
Sfintii Apostoli Petru si Pavel Ce este interzis sa faci pe 29 iunie Traditii si superstitii
Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Ce este interzis să faci pe 29 iunie. Tradiții și superstiții. Sursa foto: doxologia.ro
ADVERTISEMENT

Sfântul Apostol Petru este fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei. Pescar de meserie, el este chemat să mărturisească în numele apostolilor dumnezeirea lui Hristos, dar ajunge să se lepede de Mântuitorul atunci când El este prins spre a fi răstignit.

După înălțarea Domnului Isus Hristos la Ceruri, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor și aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. Potrivit crestinortodox.ro, a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

ADVERTISEMENT

Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cine au fost ei

Sfântul Apostol Pavel a fost elevul învățatului Gamaliei, el participând la uciderea arhidiaconului Ștefan. Pe calea Damascului avea să i se arate Hristos și să-l certe pentru cele făcute, ulterior primind botezul de la Anania, episcopul Damascului.

A pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în același an ca și Sfântul Apostol Petru.

ADVERTISEMENT

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt cinstiți împreună pentru că au murit în aceeași zi, în timpul prigoanei creștine declanșată de împăratul roman. Ei sunt ocrotitorii celor lipsiți de libertate, de aceea sunt protectorii spirituali ai închisorilor.

Tradiții și obiceiuri care se țin de Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Ziua de 29 iunie, cea în care sunt cinstiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel, aduce o serie de tradiții și obiceiuri. Așa cum este de așteptat în această zi nu se spală, nu se coase și nu se lucrează pentru că sunt atrase forțele necurate.

ADVERTISEMENT

O veche credință populară spune că atunci când tună și fulgeră de Sân Petru nu se vor face alune și nuci, căci le mănâncă viermii și cad din copaci.

Începând cu această zi cucul și privighetorile nu mai cântă, în timp ce scânteile produse de biciul Sfântului Petru se transformă în licurici care-i călăuzesc pe călătorii rătăciți pe drumuri de munte sau în pădure.

ADVERTISEMENT

De asemenea, pentru a avea spor în casă gospodinele merg la Biserică pentru a sfinți pachete cu colaci, mere dulci sau acrișoare, iar apoi aceste ofrande sunt date oamenilor săraci.

Se mai spune că oamenii pistruiați trebuie să se spele pe față cu apă la miezul nopții, când cântă cocoșul, tradiția precizând că în felul acesta pistruii nu se mai înmulțesc.

În mediul rural, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, se păstrează un obicei care are legătură cu talismanele. Concret, mamele le oferă fiicelor o punguță roșie în care se păstrează un cățel de usturoi și frunze de pelin. Talismanul este purtat 3 zile ca fetele să fie apărate de farmece și iele, care le-ar putea fura norocul.

Totodată, pentru a fi feriți de cele rele, oamenii poartă în ziua de Sfinții Apostoli Petru și Pavel pelin și usturoi în buzunare.

O altă tradiție populară spune că nu se pun capcane în ziua de 29 iunie și lupii nu se alungă cu focuri de armă. Acest obicei se păstrează pentru a ține la distanță animalele sălbatice să nu mai fure vite din gospodării.

Nu se mănâncă mere în ziua praznicului, mai ales de către femei pentru că în felul acesta cei trecuți la viața veșnică vor fi supărați. Pe de altă parte, femeile bătrâne au voie să guste mere abia la Sfântul Ilie.

ADVERTISEMENT
Întrebat „cât de mult e Ianis Hagi în urmă față de colegii lui?”,...
Întrebat „cât de mult e Ianis Hagi în urmă față de colegii lui?”, antrenorul lui Rangers nu s-a putut abține!
Prețurile speciale cu care se vinde mâncarea românească în una dintre cele mai...
Prețurile speciale cu care se vinde mâncarea românească în una dintre cele mai scumpe țări europene. „Uite și mici, nu m-ai mințit”
EXCLUSIV Palida fericire după nenorocirea de la Ferma Dacilor. Geamănul lui Luca Ene...
EXCLUSIV Palida fericire după nenorocirea de la Ferma Dacilor. Geamănul lui Luca Ene și-a ținut promisiunea față de fratele și tatăl său dispăruți în teribilul incendiu: "E jucător de bază la Steaua!"
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor!...
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au ajuns virale: „Nu cred că e ceva rușinos...”
S-a enervat Smiley. Artistul a aruncat cu vorbe grele
S-a enervat Smiley. Artistul a aruncat cu vorbe grele
Se întâmplă în acest moment. LIVE
Se întâmplă în acest moment. LIVE
ARMATA ROMÂNĂ, misiune DIFICILĂ în LIBAN! Anunțul MApN
ARMATA ROMÂNĂ, misiune DIFICILĂ în LIBAN! Anunțul MApN
Ce se întâmplă când auzi cucuveaua cântând
Ce se întâmplă când auzi cucuveaua cântând
Cum să te îmbogățești din nenorocirea altora. Avocații care s-au ocupat de victimele...
Cum să te îmbogățești din nenorocirea altora. Avocații care s-au ocupat de victimele accidentului de la Scânteia, Iași, își conving clienții cu împrumuturi de la un ONG controlat tot de ei
Cât costă kilogramul de varză în pieţe. Gospodinele s-au apucat deja să o...
Cât costă kilogramul de varză în pieţe. Gospodinele s-au apucat deja să o pună la murat
Ce s-a ales de femeia dată afară din garsoniera oferită de Gigi Becali....
Ce s-a ales de femeia dată afară din garsoniera oferită de Gigi Becali. Unde locuieşte acum şi ce a spus despre milionar
Adevărata față a vedetelor. Cum se comportă în realitate, când se închid camerele...
Adevărata față a vedetelor. Cum se comportă în realitate, când se închid camerele de filmat: „Bețiv mare (...) poate cel mai dubios dintre toți”