Sfinţii Petru şi Pavel sunt prăznuiţi în data de 29 iunie. Este o sărbătoare marcată cu cruce roşie în calendarul ortodox şi o zi în care foarte mulţi români îşi celebrează onomastica.
Sărbătoarea este una încărcată de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii din popor şi se spune că nu este bine să munceşti în această zi.
De asemenea, există şi o tradiţie mai puţin cunoscută legată de noaptea de dinaintea sărbătorii.
Potrivit tradiției, la miezul nopții, cerurile se deschid și se îndeplinesc dorințe. Bătrânii spun că dacă ai o dorința și vrei să se îndeplinească, în noaptea de 28 spre 29 iunie, trebuie să ieși când ceasul bate miezul nopții și să spui această scurtă rugăciune de 7 ori: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul/păcătoasă!”, scrie fabricatinromania.info.
O altă tradiţie spune că în ziua de 29 iunie este bine să împărțim mere dulci și miere tuturor prietenilor și vecinilor, transmițându-le totodată gândurile noastre bune, pentru a avea sănătate, spor în muncă și belșug.
Femeile, însă, respectă cu sfințenie o regulă nescrisă, preluată din moși-strămoși. Mai exact, acestea nu au voie să mănânce merele până în ziua praznicului, pentru că aduce ghinion și îi mâniază pe cei trecuți la viața veșnică.
În credința românească străveche, ziua Sfinților Petru și Pavel este cunoscută și sub denumirea de „Sânpetru de vară”. Pentru a marca această sărbătoare specială, creștinii din întreaga țară le transmit celor dragi mesaje, care mai de care mai frumoase și inventive.
Sursa: Fabricatinromania.ro