Sfîntul Ilie. Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce trebuie să faci în această zi ca să îţi meargă bine tot anul

Ionuţ Cataramă   
in Hotnews
20/07/2016, 16:24
Sfîntul Ilie. Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce trebuie să faci în această zi ca să îţi meargă bine tot anul

Ca şi Sân-George şi Sânmedru, Sânt-Ilie este o divinitate populară care a preluat numele şi data celebrării de la un sfânt creştin – sfântul Prooroc Ilie. În tradiţia populară românească, Sânt-Ilie era o divinitate a Soarelui şi a focului, identificată cu Helios din Mitologia greacă sau Gebeleizis din mitologia geto-dacă. Sânt-Ilie provoacă tunete, trăznete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina.

Se spune ca in perioada sa de pamantean, Ilie a fost pacatos si, sub manarea Diavolului, si-a ucis parintii. El si-a ispasit insa pacatele si a fost chemat de Dumnezeu in randul sfintilor, urcandu-l la cer intr-o trasura de foc, trasa de cai inaripati. Din cer, Sant-Ilie cutreiera norii si trasneste dracii cu biciul de foc, pedepsindu-i astfel pentru raul ce i l-au pricinuit.

In ajunul zilei de Sf. Ilie, fetele se duceau noapte pe camp semanat cu canepa, se dezbracau si se tavaleau prin holde. Apoi se intorceau acasa. Daca noaptea visau canepa verde, era semn ca isi vor lua barbat tanar. Daca visau canepa uscata, se maritau dupa om batran.

In dimineata zilei de Sf. Ilie se culegeau plante de leac, in special busuioc, si plante pentru vraji si farmece. Femeile duceau la biserica busuioc, iar dupa slujba ii dadeau foc. Cenusa o pastrau si o foloseau ca leac impotriva aftelor.

Sursă: romaniatv.net

Ştirea MOMENTULUI

Cinci ani de la dispariția lui Costică Ștefănescu! Interviu tulburător cu văduva fostului mare internațional!

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×