Sfîrşitul unei scurte epoci: Steaua lui Reghe

Ce mai jubilam cînd, în tururile preliminare, echipele româneşti strîngeau puncte cu ghiotura în cupele europene! Victorii peste victorii, ici-colo cîte un egal. Vai! - ziceam - ce păcat că...
20.09.2013 | 13:21
Sfirsitul unei scurte epoci Steaua lui Reghe

Ce mai jubilam cînd, în tururile preliminare, echipele româneşti strîngeau puncte cu ghiotura în cupele europene! Victorii peste victorii, ici-colo cîte un egal. Vai! – ziceam – ce păcat că nu i-am bătut şi pe şchiopii ăştia, ne prindea bine la coeficientul UEFA! Nu ne mulţumeam cu 2-0 şi 1-1 (Steaua – Dinamo Tbilisi), cum să faci egal acasă după ce i-ai altoit în deplasare? Plîngeam după punctele pierdute pe teren propriu de Petrolul, Astra şi Pandurii, chiar dacă fuseserăm martorii unor calificări spectaculoase. Dar noi voiam mai mult, pentru că ne luase valul: eram pe primul loc în clasamentul UEFA al acestui sezon! E drept că nu intraseră în joc “greii” Europei, dar ce conta?! Important era că făceam calcule şi ne ieşea că în doi-trei ani am putea avea din nou două echipe în Liga Campionilor.

Acum, că ne-au scos fotbalul din cap şi nemţii, şi ucrainenii, despre ce Ligă a Campionilor mai poate fi vorba? Bun, să zicem că, printr-o conjunctură fericită, ne trezim iar cu două echipe în Champions League şi, eventual, cu vreo patru în Europa League. Mare ispravă: ascultăm mîndri imnul Ligii Campionilor, după care luăm bătaie exemplar. Deocamdată nu ne putem depăşi condiţia de exotici ai Estului, talentaţi precum compatrioţii care, între două înjurături indo-valahe pe Champs-Elysees, cîntă de ţi se rupe inima în metroul parizian.

E aceeaşi problemă care ne frămîntă şi în privinţa echipei naţionale: bun, să zicem că sîntem norocoşi şi mergem la Mondiale, dar abia acolo avem şansa să ne facem de rîs în faţa întregii planete! Aşa, aici, în preliminarii, e o afacere provincială, totul rămîne între noi, nu prea observă papuaşii-neoguineezi că ne ruşinează turcii, schalkezii sau dnepropetrovskanii (pardon de expresie!).

Aritmetica e nemiloasă: în ultimele trei meciuri internaţionale, echipele româneşti s-au plasat în Zodia Zero: zero victorii, zero egaluri, zero puncte, zero goluri marcate. În ordine cronologică: România – Turcia 0-2, Schalke – Steaua 3-0, Pandurii – Dnepr 0-1. Per total, 0-6. Cît de optimist mai poţi fi după aceste opt zile infernale?

O vorbă în plus despre Steaua. Tot ce-am reţinut din meciul de la Gelsenkirchen, în afara stupidei neînţelegeri dintre Szukala şi Tătăruşanu, a fost declaraţia lui Reghecampf: “Vom juca la victorie, sper s-o batem pe Schalke”. După 0-3 s-a schimbat doar azimutul: “Sper să batem pe Chelsea la Bucureşti”. Sincer vă spun: şi eu vreau să-l bat pe Messi, dar se pare că nu vrea şi el…

Steaua lui Reghe pare să-şi fi atins limitele. Mai mult de atît nu poate. Degeaba vrea Reghe să spulbere tot ce-i ieşea-n cale, rezultatele sună tot mai rău: 1-1 acasă cu Dinamo Tbilisi, 1-1 şi 2-2 cu Legia Varşovia, 2-2 la Mediaş, 0-3 cu Schalke… Mă gîndesc că psihicul unor Pintilii, Tănase sau Adi Popa e cam zdruncinat, dacă adăugăm şi experienţa traumatizantă cu Turcia (0-2 la Bucureşti). Distracţia cu Săgeata Năvodari (5-0) nu se pune…

În sezonul trecut, steliştii au zburdat pe un val de încredere. Acum, chiar asta pare să le lipsească: încrederea. Victoriile aduc victorii, eşecurile aduc eşecuri. Acesta poate fi sfîrşitul unei echipe frumoase. Fără perspectiva unor performanţe (şi cîştiguri) spectaculoase, jucători emblematici ai echipei vor fi munciţi de gîndul plecării. A fost Rusescu, a urmat Chiricheş. De ce-ar mai sta Bourceanu, mai ales după un eventual eşec cu Chelsea? De ce-ar rămîne Reghecampf? Să se bată pentru locul 3, ca să prindă primăvara Ligii Europa? Neinteresant: e o experienţă pe care au mai trăit-o. Fără mirajul primei calificări în primăvara Ligii Campionilor, antrenorul şi jucătorii-cheie ai Stelei vor fi cu gîndul plecării la bani mai mulţi. Chiar dacă-şi va amîna decolarea din Ghencea, Reghecampf va trebui să construiască, practic, o altă echipă.

De rezultatul meciului cu Chelsea depinde nu doar istoria grupei, ci şi destinul Stelei lui Reghe. Iar conjunctura e cumplită: învinsă de Basel chiar la Londra, Chelsea va etala la Bucureşti cruzimea şi disperarea fiarei rănite. Mai ales că-l are pe bancă pe Jose Mourinho, omul care nu e obişnuit să piardă de două ori la rînd…