Life

Shakira și Pique, comportament scandalos cu un fotograf. Pozele pe care nu și le-au dorit să le vadă nimeni

Shakira și Pique sunt în centrul unei polemici uriașe în Spania după ce ar fi avut un comportament deloc exemplar cu un fotograf.
06.09.2021 | 16:06
Shakira și Pique, acuzați de agresivitate față de un jurnalist. Foto: popsugar.com/ Telecinco
ADVERTISEMENT

Shakira și Pique au ajuns subiect de discuție la televiziunile spaniole. Cei doi s-ar fi purtat urât cu un fotograf care i-a surprins pe o plajă din Cantabria făcând surf.

Imaginile cu cei doi au văzut într-un final lumina zilei, deși cântăreața și fotbalistul au vrut ca acestea să nu apară invocând dreptul la intimitate.

ADVERTISEMENT

Fotograful respectiv a făcut câteva declarații despre ce a trăit din cauza celor două vedete, aruncând o lumină deloc favorabilă asupra lor.

Shakira și Pique, comportament uluitor pe o plajă din nordul Spaniei

Javier Rosendo, fotograful care i-a surprins pe cei doi faimoși în ipostaze în care rar au fost văzuți la ceas de seară pe o plajă din nordul Spaniei a prezentat în cele din urmă imaginile pe care Shakira și Pique le-au vrut ascunse.

ADVERTISEMENT

Fotoreporterul susține că a avut o confruntare cu cei doi chiar pe plajă. Nu se aștepta la comportamentul pe care aceștia l-au avut față de el.

Rosendo a declarat pentru emisiunea „Viva la vida” de la postul Telecinco faptul că nu a trecut niciodată printr-o astfel de experiență neplăcută făcându-și meseria.

ADVERTISEMENT

„S-au apropiat de mine într-un mod urât. M-au încolțit și m-au mustrat cerându-mi să plec de acolo. Totul a fost patetic”, sunt declarațiile făcute de Javier.

Fotografului i s-a furat camera și a sunat la Poliție

Shakira a fost cea care l-a văzut prima oară pe fotograf și a încercat să se ascundă, potrivit relatării. Fotbalistul i-a spus pe un ton nu tocmai politicos să șteargă toate fotografiile pe care le-a făcut. Jurnalistul a refuzat motivând că este pe domeniu public. I-a spus lui Gerard că nu are niciun drept să îi ceară asta, aceasta fiind meseria lui.

ADVERTISEMENT

În momentul respectiv, cei care însoțeau cuplul l-au încercuit pe jurnalist la ordinul lui Pique încercând să îl intimideze.

Conflictul a mers și mai departe de atât. Prietenii lui Pique i-au luat camera foto din mâini pentru a șterge pozele. După aceea, Rosendo a sunat la poliție.

Povestirea fotografului care a avut de suferit din cauza celor două celebrități a fost confirmată și de o femeie care a văzut întreaga scenă. Maria del Mar, martoră la acest eveniment considerat de presa spaniolă dezgustător, susține că prietenii lui Pique fugeau efectiv după fotograf pe plajă. Lucrurile puteau să se termine extrem de prost, în opinia femeii.

 

ADVERTISEMENT