Sport

Sheriff Tiraspol i-a uimit pe toţi prin calificarea în grupele Ligii Campionilor: “Se scrie istorie”

Sheriff Tiraspol s-a calificat pentru prima dată în istorie în grupele Ligii Campionilor .
26.08.2021 | 09:49
Sheriff Tiraspol ia uimit pe toti prin calificarea in grupele Ligii Campionilor Se scrie istorie
ADVERTISEMENT

Sheriff Tiraspol este marea surpriză din preliminariile Ligii Campionilor, echipa care joacă în Divizia Națională din Republica Moldova reușind o calificare istorică în faza grupelor.

Presa internațională, uimită de performanța lui Sheriff Tiraspol

Sheriff Tiraspol a trecut în play-off de Dinamo Zagreb. După 3-0 pe teren propiu, gruparea din Tiraspol a gestionat perfect returul de la Zagreb, încheiat 0-0.

ADVERTISEMENT

Presa internațională a reacționat după calificarea istorică a lui Sheriff Tiraspol, dedicând materiale ample acestei performanțe: „Sheriff face istorie și intră în grupe alături de Salzburg și Șahtior”, au scris spaniolii de la As, care au explicat situația în care se află clubul.

Sheriff Tiraspol, care nu aparține unui stat recunoscut și care își dispută meciurile în campionatul Moldovei, a remizat fără goluri pe terenul lui Dinamo Zagreb. Este prima echipă din Moldova calificată în grupele Champions League.

ADVERTISEMENT

Fondat în 1997, Sheriff aparține statului Transnistria, care nu este recunoscut de comunitatea internațională, echipa câștigând 19 dintre ultimele 23 de campionate din Moldova”, au mai scris spaniolii.

 “Sheriff Tiraspol a remizat contra lui Dinamo Zagreb, scor 0-0, ajungând pentru prima dată în grupele Champions League. Nicio echipă din Moldova nu a mai ajuns atât de sus, chiar dacă Sheriff se antrenează, joacă și vine dintr-o ‘țară care nici măcar nu există’.

ADVERTISEMENT

Tiraspol este capitala Transnistriei, o bucată de pământ aflată între Moldova și Ucraina, care a fost declarată independentă în 1990. Are propria monedă și un imn oficial, iar drapelul amintește de cel al Uniunii Sovietice. Însă statul nu este recunoscut de comunitatea internațională, a scris și Gazzetta Dello Sport.

“Se scrie istorie! Sheriff Tiraspol devine prima echipă din Moldova calificată în grupele Champions League”, a fost reacția celor de la BT Sport.

ADVERTISEMENT

Sheriff Tiraspol, prima echipă din Moldova calificată în grupe

Până în faza play-off-ului, Șheriff Tiraspol, care a intrat în competiție încă din primul tur preliminar, a trecut de Teuta, din Albania, 5-0 scor general, Alashkert, reprezentanta Armeniei, 4-1, și Steaua Roșie Belgrad, 2-1 în dublă manșă.

Republica Moldova are, astfel, echipă calificată în grupele Champions League, performanță pe care România n-a mai bifat-o din 2013.

Ultima formație din Liga 1 calificată la ”masa bogaților” este FCSB, care, în stagiunea 2013 – 2014, termina pe ultimul loc, cu trei puncte, în Grupa E, din care au mai făcut parte Chelsea, Schalke și FC Basel.

Urnele valorice pentru tragerea la sorți a grupelor Champions League

           Urna 1

  • Chelsea Londra
  • Manchester City
  • Bayern Munchen
  • Atletico Madrid
  • Villarreal
  • OSC Lille
  • Inter Milano
  • Sporting Lisabona

           Urna 2

  • PSG
  • Real Madrid
  • Barcelona
  • Sevilla
  • Juventus
  • Liverpool
  • Manchester United
  • Borussia Dortmund

           Urna 3

  • FC Porto
  • Ajax Amsterdam
  • Șahtior Donețk
  • RB Leipzig
  • FC Salzburg
  • Benfica Lisabona
  • Atalanta Bergamo
  • Zenit Sankt Petersburg

          Urna 4

  • Beșiktaș Istanbul
  • Dinamo Kiev
  • FC Bruges
  • Young Boys Berna
  • AC Milan
  • Malmo FF
  • VfL Wolfsburg
  • Sheriff Tiraspol
ADVERTISEMENT