Fotbal intern

Show pirotehnic în primele secunde din U Craiova – FCSB! Mesajul fanilor olteni pentru jucătorii lui Papură! Foto

05.05.2019 | 21:22
Show pirotehnic in primele secunde din U Craiova  FCSB Mesajul fanilor olteni pentru jucatorii lui Papura Foto

Primele secunde din meciul U Craiova – FCSB au adus un adevărat show pirotehnic, fanii echipei antrenate de Corneliu Papură intimidăndu-i pe adversari. Suporterii oltenilor au umplut până la refuz Peluza Nord a stadionului “Ion Oblemenco” şi au făcut spectacol în startul derby-ului.

Show pirotehnic în primele secunde din U Craiova – FCSB. Baner special pentru jucătorii oltenilor

Fanii oltenilor au folosit torţe şi petarde în primele secunde din U Craiova – FCSB, acestea fiind ingredientele pentru show-ul pirotehnic al suporterilor din Peluza Nord a arenei. În plus, jucătorii antrenaţi de Corneliu Papură au avut parte şi de un mesaj. “Pentru echipă, pentru istorie, pentru culori”, au scris fanii Universităţii Craiova pe un baner. VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO.

Înainte de meciul U Craiova – FCSB, Corneliu Papură a făcut apel către fanii Ştiinţei. Acesta spera ca suporterii să vină în număr cât mai mare la stadion pentru derby. “Este un meci special pentru noi cei care am trăit fenomenul fotbalistic în Craiova. Pentru mine tot timpul a fost un meci special. Aştepţi un an ca să joci în faţa unui public numeros cu o echipă precum FCSB. Tot timpul au fost orgolii. Jucătorii noştri trebuie să arate cu FCSB că merită mai mult decât locul 3. Sperăm să fim în cea mai bună formă şi să putem câştiga. Sper să arătăm în teren un spirit oltenesc. Publicul îşi doreşte foarte multă dăruire şi sacrificiu. Iar atunci jucătorii vor fi aplaudaţi. Dacă vom intra decişi în teren şi ne vom da viaţa, vom fi apreciaţi cu siguranţă”, declara antrenorul Universităţii Craiova.

Show pirotehnic în primele secunde din U Craiova - FCSB
Show pirotehnic în primele secunde din U Craiova – FCSB