FCSB a obținut 3 puncte mari vineri seară, chiar pe teren propriu. Bucureștenii s-au impus cu 3-2 în fața celor de la Farul Constanța. Patronul Gigi Becali a anunțat imediat după meci cine și-a câștigat „biletul” pentru returul cu Sparta Praga din Liga Campionilor.
La scorul de 1-0 în favoarea Farului, egalarea pentru FCSB a venit prin golul senzațional al lui Marius Ștefănescu. Fotbalistul adus în această vară de campioana României a transformat cu succes o lovitură liberă din marginea careului. Gigi Becali l-a anunțat deja titular pentru meciul cu cehii de la Sparta Praga.
„De ce a fost lăsat Ștefănescu în teren? Pentru că avem bază în el. El trebuia să joace doar o repriză. S-ar putea să-și câștige statutul de titular pentru meciul cu Sparta”, a declarat Gigi Becali la Prima Sport 1.
„Se știe deja echipa pentru meciul cu Sparta. Trebuia să joace și Ștefănescu o repriză, dar ei n-au fost de acord. Ștefănescu, Miculescu și Băluță joacă în față”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.
Florin Vulturar a vorbit despre situația lui Marius Ștefănescu la FCSB. Agentul de jucători consideră că fotbalistul adus de la Sepsi OSK mai are nevoie de ceva timp pentru a da randament maxim.
„Trebuie să avem un pic de răbdare cu el. E un jucător de calitate și care a demonstrat la Sepsi. Au venit toate peste el și Champions League… nu este simplu. E presiune mare pe el.
Una e Sfântu Gheorghe și alta e aici la București, la FCSB. Toți jucătorii au nevoie de o perioadă de acomodare. E greu și când schimbi hotelul, nu doar orașul.
Se simte bine, se cunoștea cu majoritatea colegilor, nu are probleme din acest punct de vedere. Dar în câteva săptămâni nu e simplu să te adaptezi la relațiile de joc. El în 2-3 luni o să fie un alt jucători și așa sper. Are nevoie de puțin timp”, a mărturisit Florin Vulturar la FANATIK SUPERLIGA.
În vârstă de 25 de ani, Marius Ștefănescu a sosit la FCSB în această vară. Bucureștenii le-au plătit celor de la Sepsi suma de 1,3 milioane de euro. Transfermarkt afișează suma de 1,7 milioane de euro în dreptul cotei fotbalistului.