Sport

Și-a găsit echipă după un an și șapte luni de coșmar la Dinamo: ”M-am gândit să renunț!”

Cine este jucătorul care și-a găsit echipă după o perioadă de un an și șapte luni. Ce coșmar a trăit tânărul fotbalist în perioada petrecută la Dinamo.
23.07.2026 | 13:01
Sia gasit echipa dupa un an si sapte luni de cosmar la Dinamo Mam gandit sa renunt
Jucătorul cedat împrumut de Dinamo se gândește deja la revenire. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Adus de Dinamo în primăvara anului 2024, Cristi Licsandru (23 de ani) nu a apucat să joace foarte mult din cauza unor accidentări grave, iar acum a fost cedat sub formă de împrumut. Într-un interviu pentru FANATIK, fundașul central a anunțat că principalul său obiectiv este să aibă evoluții bune pentru a se întoarce alături de ”câini” și să se bată pentru un loc în echipă.

Cristi Licsandru se gândește deja la întoarcerea la Dinamo

După ce a efectuat stagiul de pregătire alături de Dinamo, ”roș-albii” au decis să-l trimită împrumut până la finalul sezonului la Concordia Chiajna. Însă, Licsandru nu exclude o revenire mai rapidă sub comanda lui Nuno Campos, dacă va avea evoluții apreciate în Liga 2.

ADVERTISEMENT

Cristi, ai fost împrumutat la Chiajna până la finalul sezonului?

– Da, azi a fost prima zi, am și debutat am jucat 30 de minute într-un amical (n.r. Metaloglobus) și voi juca până în vară la ei, apoi sper să revin la Dinamo pentru că mai am contract până în vara lui 2028 și vreau să revin mai puternic.

E posibil să revii la Dinamo chiar din iarnă dacă vei avea evoluții bune?

– Cine știe, dacă cei de la Dinamo își doresc și Chiajna este de acord e și asta o variantă. De ce nu? Mă simt foarte bine fizic, am făcut pregătirea cu Dinamo, antrenamente grele pe care le-am dus, mă simt bine acum, nu am dureri și abia aștept să joc primul meci oficial.

ADVERTISEMENT

Cristi Licsandru, hotărât să demonstreze că merită o nouă șansă la Dinamo

E obiectivul promovarea?

– Da, clar sunt o echipă de play-off, e o echipă care pasează cu trasee de joc și eu sunt convins că ne putem bate la promovare.

ADVERTISEMENT

Deci vrei să te pui pe picioare, să ai minute și apoi cine știe, poate vei primi o șansă la Dinamo, nu?

– Da, am vorbit și cu Mister și mi-a zis că e mai bine să merg la Chiajna, să îmi reintru în ritm, să am minute și apoi să revin mai puternic. Cei din conducere mi-au sugerat de asemenea să merg împrumut, iar cei de la Chiajna m-au dorit cel mai mult, chiar dacă am avut și alte oferte din Liga 2.

ADVERTISEMENT

Ce a adus Nuno Campos nou la Dinamo și de ce crede că au avut ”câinii” atâtea accidentări

Cum simți Dinamo în acest sezon?

– Nuno Campos a venit cu idei noi și o altă filosofie față de ce eram învățați până acum. S-au schimbat antrenamentele, sunt alte tactici, acum se joacă 4-4-2 față de 4-4-3 cum jucam noi. Sunt alte cerințe acum la echipă.

Cum se poate obține mai mult decât sezonul trecut?

– E greu de spus, sunt chestii de detalii care fac diferența. Dinamo a avut doi ani foarte buni cred eu. Cupa României poate fi un drum mult mai ușor pentru câștigarea unui trofeu și calificarea în cupele europene. Sper să nu mai fie atâtea accidentări, pentru că erau antrenamente foarte intense și de-asta apăreau și accidentările. Deci poate să fie ceva de luat în calcul. Staff-ul medical nu a fost așa wow, dar acum e un medic nou și s-au mai îndreptat lucrurile în privința asta.

ADVERTISEMENT

Nu pare că jucătorii s-au adaptat la aceste schimbări…

– Da, și eu cred că mai au nevoie de timp pentru că nu s-a continuat cu ceea ce a lăsat Kopic și practic am luat-o de la zero cu alt sistem de joc. Campionatul a început destul de repede și nu a fost de ajuns să se acomodeze.

De crede că Gnahore și Boateng vor fi foarte greu de înlocuit la Dinamo

Te-a surprins debutul cu stânga în fața Petrolului?

– Foarte mult, pentru că eu îi văd o echipă care se bate la retrogradare. Am început bine meciul, primele 20 de minute, dar nu am reușit să marcăm și au făcut-o ei. Așa am pățit și în meciurile amicale, iar apoi nu am mai putut să revenim.

Se simte chiar atât de mult lipsa lui Boateng și a lui Gnahore? Ai jucat pe ambele poziții…

– Da, am jucat și fundaș central pe la antrenamente și se vede că Boateng era un stâlp în defensivă. Se completa cu Stoinov, unul pe forță și celălalt iese cu mingea la picior. E foarte greu de înlocuit din punctul meu de vedere. La fel și Gnahore. Se acomodaseră cu echipa, erau deja de câțiva ani, se simțeau pe teren, jucau din confort, erau trasee clare de joc. Plus că au mai plecat și alți jucători pe lângă ei și nu s-au adus așa mulți, dar clar vor mai veni întăriri. Plus că le mai trebuie o perioadă de acomodare celor care au venit.

Cristi Licsandru, ghinion incredibil la Dinamo

Tu cum te simți? Ai trecut printr-o perioadă foarte dificilă…

– Mi-a fost extrem de greu, te simți de parcă ți se întâmplă totul doar ție, am fost ținut mult pe tușă, dar acum mă simt bine și cu umărul și cu genunchiul. Acum o să dau tot ce am mai bun să revin.

Mai știi când ai jucat ultimul meci oficial la Dinamo?

– Sezonul trecut nu am jucat deloc, ultimul a fost în iarna lui 2024, la Buzău. M-am operat în februarie 2025 și am stat pe bară un an și șapte luni. Un coșmar la care nu mă gândeam vreodată să ajung. Eu sunt și un tip care se învinovățește, adică nu-mi place să dau vina pe alții, dar au fost niște lucruri care chiar nu au fost sub controlul meu. M-am învinovățit degeaba.

Acuze grave la adresa doctorului care l-a operat

Adică?

– Am crezut că e vina mea, că nu fac ce trebuie la recuperare, că de-asta mă doare piciorul, dar tind să cred că totul mi s-a tras de la prima operație la genunchi care a fost greșită și calvarul a venit de la asta. Deși doctorii nu vor să recunoască, nu își asumă, spun că și-au făcut treaba, dar eu am rămas cu dureri luni de zile după operație și tot mi se spunea că e normal, că e doar o inflamație și o să treacă.

Apoi ce s-a întâmplat?

– A fost nevoie de o nouă intervenție la nivelul genunchiului, deși doctorii îmi spuneau că e doar în capul meu durerea și nu e nicio problemă. Nu a fost o reconstrucție a genunchiului, dar s-a mai intervenit de două ori chirurgical pe ligament.

Cristi Licsandru s-a gândit să renunțe la fotbal

În toamnă ai reușit să revii la antrenamente și ai fost inclus în lot la câteva meciuri…

– Da, și de nicăieri a apărut o nouă problemă la menisc la același genunchi, dar în altă parte. Simțeam durere din ce în ce mai mare de la un antrenament la altul. M-a ținut din nou câteva luni pe bară și am revenit în iarna lui 2026 în cantonament, unde m-am accidentat la umăr, am avut o leziune, o dislocare și așa s-a terminat sezonul pentru mine. Am mai stat accidentat încă trei luni și jumătate!

Sincer, te-ai gândit să te lași?

– Mi-e foarte greu să răspund la această întrebare, dar au fost și momente în care nu mai puteam și m-am gândit să renunț. Făceam recuperarea și vedeam că nu sunt îmbunătățiri, foarte multe gânduri negative care mă trăgeau în jos și nu știu cum am reușit să trec peste toate și să mă motivez.

De ce crede că Dinamo va arăta altfel cu Universitatea Craiova și cum îi poate surprinde pe ”leii” lui Coelho

Cei de la Dinamo te-au susținut?

– Da, dar când te accidentezi de mai multe ori într-o perioadă scurtă scade încrederea oamenilor în tine și așa e peste tot. Asta este.

Cum poate Dinamo reuși mai mult în acest sezon?

– Cred că pot surprinde adversarii cu această tactică nouă, mai ales că nu știu la ce să se aștepte și nu au avut cum să îi studieze prea mult. E mai greu de analizat și anticipat jocul. Dacă vor reuși să se acomodeze cât mai repede jucătorii cu acest sistem cred că pot reuși un sezon bun.

Doar că timpul e scurt și deja vine derby-ul împotriva Craiovei…

–  Un meci tare și chiar voi fi prezent în tribune dacă sunt liber, iar Dinamo eu cred că a făcut meciuri foarte bune împotriva lor și așa cred că va fi și acum pe Arcul de Triumf. Chiar dacă au pierdut cu Levski Sofia, eu cred că e cea mai în formă echipă și principala favorită la titlu alături de Dinamo, FCSB, CFR, Rapid.

Cea mai frumoasă amintire în tricoul lui Dinamo și mesaj pentru Kopic și fani

Care ar fi pentru tine cel mai frumos moment petrecut la Dinamo?

– Meciul când am debutat la Dinamo în fața Petrolului, echipa la care am crescut de mic și sincer nu mi-a oferit nicio oportunitate. Mă bucur că i-am bătut cu 4-1. Al doilea ar fi meciul cu Slobozia când am câștigat cu 1-0, primul pentru mine ca titular. Aceste momente sunt de neuitat pentru mine.

Ce ai vrea să le transmiți fanilor? Ai fost totuși un jucător destul de important cât timp ai fost pe teren…

–  Da, eu cred că mi-am făcut treaba de fiecare dată când am intrat pe teren și mi-am dorit mult să mă fac bine ca să pot să joc pentru Dinamo, iar acum sunt și mai motivat să revin. Am dat și nu a ținut de mine ce s-a întâmplat. Aș vrea să știe asta și sper să mai joc pentru Dinamo. Sunt niște suporteri răbdători față de alți fani și eu cred că lucrurile vor merge bine la Dinamo și trebuie să fie alături de echipă.

Ce a însemnat pentru tine Zeljko Kopic?

– E antrenorul care m-a debutat și cred că a însemnat mult pentru toți. Mi-a oferit șansa să joc titular pentru Dinamo, mi-a dat încredere și a fost un antrenor important pentru cariera mea.

  • 1 an și 7 luni au trecut de la ultimul meci oficial al lui Licsandru pentru Dinamo
  • 2 ani mai are contract cu Dinamo mijlocașul defensiv de 23 de ani