Sport

Și-a ieșit din minți și a sărit la gâtul arbitrului! Fostul selecționer, pasibil de o suspendare dură

Cosmin Contra a protestat dur la adresa arbitrului întâlnirii dintre Al Arabi și Shamal și a fost trimis în tribune, fiind vizat de o suspendare exemplară
25.08.2026 | 08:54
Sia iesit din minti si a sarit la gatul arbitrului Fostul selectioner pasibil de o suspendare dura
Cosmin Contra a fost eliminat pentru proteste FOTO X
ADVERTISEMENT

Cosmin Contra și-a prelungit contractul cu formația Al-Arabi până în anul 2028, după ce preluase conducerea tehnică a echipei la data de 15 octombrie 2025. În prima etapă a noului sezon, Al Arabi a remizat pe teren propriu, scor 2-2, împotriva formației Shamal.

Cosmin Contra a fost eliminat în prima etapă din Qatar

Partida a fost tensionată încă din start, când golul marcat în minutul 3 de Pablo Sarabia a fost anulat pentru ofsaid. Sarabia a deschis ulterior scorul în minutul 59, însă oaspeții au restabilit egalitatea prin autogolul lui Perez din minutul 64 și au preluat conducerea după reușita lui Baghdad Bounedjah.

ADVERTISEMENT

Al-Arabi a egalat prin Oussama Tannane în minutul 86, dar Contra nu a reușit să termine meciul pe bancă. El a primit două cartonașe galbene și a fost trimis în tribune, arbitrul sancționând protestele lui repetate.

Sezonul trecut, Al-Arabi a încheiat campionatul pe locul al șaptelea, acumulând un total de 32 de puncte la finalul sezonului. Etapa viitoare, fără Contra pe bancă, Al Arabi va juca în deplasare, la Al Duhail.

ADVERTISEMENT

În etapa a cincea e duelul românilor

În etapa a cincea a campionatului din Qatar este programată partida dintre cei doi antrenori români, care activează în țara arabă. Al Sadd, antrenată de Răzvan Lucescu, va fi gazdă în întâlnirea cu Al Arabi.

ADVERTISEMENT

Al Sadd, echipa preluată în această vară de Răzvan Lucescu (57 de ani), a obținut un succes în prima etapă din noul sezon. Campioana din Qatar a învins-o cu 3-1 pe Al Ahli Doha în debutul noii stagiuni din Stars League.

ADVERTISEMENT

La începutul lunii septembrie, Al Sadd va participa la Qatar Cup, o competiție unde primele 4 clasate din sezonul precedent al Stars League luptă pentru trofeu. În semifinale, campioana va întâlni formația la care evoluează Florinel Coman, Al Gharafa, iar învingătoarea va juca în finală contra lui Shamal sau Al Rayyan.

Florinel Coman, evoluție de top la Al Gharafa

Tot în Qatar, Florinel Coman s-a remarcat în primul meci al sezonului pentru Al-Gharafa. Internaționalul român a fost titular și a avut mai multe acțiuni periculoase. Echipa lui a învins Al-Shahaniya, scor 2-1.

ADVERTISEMENT

Evoluția lui este o veste foarte bună pentru selecționerul Gică Hagi, în perspectiva meciurilor din Liga Națiunilor. Hagi are destule probleme cu fotbaliștii care sunt accidentați sau nu joacă la echipele de club.