Un cetățean din Cluj – Napoca spune că și-a vândut apartamentul pe care îl avea în orașul din Ardeal și, cu banii luați pe el, a cumpărat 5 în Italia. Apartamentele din ”Cizmă” nu sunt oriunde, ci pe malul mării.
În ultimii ani, piața imobiliară din Cluj a uimit opinia publică din România. Prețurile și chiriile la apartamente, case sau garsoniere au ajuns la niveluri greu de imaginat. S-au raportat prețuri în această zonă care le-au bătut și pe cele din state mai dezvoltate decât România.
Pe măsură ce prețurile ating astfel de cote greu de imaginat, piața imobiliară din Cluj-Napoca continuă să uimească. Recent, un clujean a dezvăluit că suma de 220.000 de euro cât costă un apartament din orașul transilvănean i-a adus nu unul, ci 5 apartamente de 3 camere în Italia.
Această informație apare într-un material publicat pe un site de socializare de un vlogger clujean. Acesta a întrebat, la întâmplare, mai multe persoane din Cluj – Napoca, cât de justificate sunt prețurile apartamentelor din Cluj. A rămas fără cuvinte când a auzit ”business-ul” făcut de un român.
”De exemplu, eu am cumpărat cu 220.000 de euro cinci apartamente de trei camere, pe malul Mării Tireniene, în nordul Calabriei. Cu 220.000 aici cred că cumperi, să zic la cheie, amenajat, cum le-am luat eu, cumperi unul, unul de trei camere cred că, nu știu dacă îți ajung”, a relatat un clujean.
Apoi, vlogger-ul l-a întrebat pe cetățean: ”Deci ai vândut un apartament aici și ți-ai luat trei în Italia? /Apartament cu trei camere da, și am luat cinci în Italia”, a precizat bărbatul, conform Știridecluj.
Alți clujeni chestionați în legătură cu situația de pe piața imobiliară din oraș spun că prețul cerut de proprietari este ”o mizerie”. Ei consideră că orașul are nevoie de mai multe locuințe sociale pentru tineri:
”Nu (n.r. Este justificat prețul la apartamente în Cluj?), este o mizerie. Sunt proprietar de apartament, dar pot să spun că este o mizerie. Dau în chirie apartament, dar pot să spun că prețurile la chirii sunt o mizerie.
Ar trebui să fie un program foarte foarte clar, prin care să se construiască locuințe sociale, nu mai multe locuințe cum a spus un candidat, locuințe sociale, locuințe care să fie date la tineri, la prețuri rezonabile, doar așa vor scădea prețurile la chirii”, spune un alt clujean.