Fotbal intern

Şi însângerat, şi „îngălbenit“. Ciocnire dură în Petrolul – Poli Iaşi: „E de roşu!“

09.02.2021 | 20:41
Si insangerat si ingalbenit Ciocnire dura in Petrolul  Poli Iasi E de rosu
ADVERTISEMENT

În minutul 41 al meciului dintre Petrolul şi Poli Iaşi, în optimile Cupei României, a avut loc o ciocnire dură între Mihai Constantinescu de la gazde şi Nikolaos Baxevanos de la oaspeţi. 

Fundaşul lui Poli Iaşi s-a ales cu lovitura mai puternică şi cu o frunte plină de sânge. El a fost scos cu targa de pe teren şi înlocuit cu Gaitan de antrenorul Andrei Cristea.

ADVERTISEMENT

Înainte de a părăsi terenul, grecul a fost avertizat de arbitrul întâlnirii. Ion Crăciunescu, în direct la Digisport, a apreciat, însă, că măsura a fost prea blândă şi că se impunea eliminare.

Plin de sânge, a luat „galben“ şi a fost schimbat

În urma ciocnirii violente dintre Constantinescu şi Baxevanos, partida dintre Petrolul şi Poli Iaşi a fost întreruptă timp de 4 minute, cât grecul a primit îngrijiri din partea echipei medicale. – VEZI VIDEO.

ADVERTISEMENT

În ciuda eforturilor acesteia, Baxevanos nu a putut continua jocul şi a fost înlocuit cu argentianului Gaitan. Scos cu targa de pe teren, Baxevanos a fost avertizat de arbitrul Vidican.

Şi însângerat, şi „îngălbenit“. Ciocnire dură în Petrolul - Poli Iaşi: „E de roşu!“. FOTO: captura video Telekomsport
Şi însângerat, şi „îngălbenit“. Ciocnire dură în Petrolul – Poli Iaşi: „E de roşu!“. FOTO: captura video Telekomsport

Constantinescu şi-a revenit şi a putut continua meciul.

La câteva minute după reluarea jocului, Ţicu a majorat scorul, înscriind pentru 2-0 dintr-o lovitură liberă.

ADVERTISEMENT

Ion Crăciunescu: „E de roşu“

Prezent în studioul Digisport, fostul mare arbitru internaţional Ion Crăciunescu a precizat că decizia arbitrului a fost una prea blândă şi că se impunea eliminarea.

„Nu există galben pentru astfel de intrări, ele pot să provoace traume! E de roșu“, a declarat Ion Crăciunescu.

ADVERTISEMENT