FCSB a încercat un nou transfer pe ultima sută de metri. Sidibe, fotbalistul celor de la FCU Craiova, a fost la negocieri cu Gigi Becali, dar mutarea a picat în ultimul moment. Revenit la echipa din Bănie, fotbalistul a și marcat într-un meci amical.
FCU Craiova a disputat un meci amical sâmbătă, 7 septembrie, contra formației Dunărea Calafat, care evoluează în Liga 4 din județul Dolj. Oltenii lui Mititelu s-au impus cu scorul de 5-0.
Sidibe a deschis scorul în minutul 28. Lista marcatorilor a fost completată de Răduț (32), Raicea (39), Ilie (63) și Blidar (71). FCU Craiova a avut parte astfel mai mult de un antrenament, chiar la inaugurarea bazei sportive „Prof. Ghiță Iovan Valentin”, din Calafat.
Gigi Becali a fost foarte aproape să aducă încă un jucător la FCSB chiar pe ultima sută de metri. Sidibe a venit personal la București, dar negocierile au eșuat.
Finanțatorul campioanei României a dezvăluit ce a împiedicat semnarea lui Sidibe: „I-am zis jucătorului că nu am unde să îl pun pe listă. I-am făcut contract cu 10.000 pe lună și mi-a zis că vrea bani la semnătură. Mi-a zis că voia 12.ooo și să îi crească salariul după la 14.000, 16.000… Îți dai seama?
Eu i-am zis că nu am nici unde să îl trec pe listă și că l-am luat de acolo să îl ajut pe Mititelu și să îl ajut și pe el. Eu m-am gândit că îl luam, îl dădeam împrumut la o echipă, dădeam salariu 30.000 de euro într-un an”, a dezvăluit Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.
Patronul FCSB-ului a precizat că prin acest transfer și-a dorit să îl ajute atât pe jucător cât și pe Adrian Mititelu: „În loc să joace în Divizia B, venea în prima ligă. Eu îl țineam, îl băgam la iarnă, găseam o fereastră să îl bag pe listă. Ce să le fac, eu am vrut să îi ajut. După a plecat cu trenul”, a mai spus Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.
Se pare că Sidibe ar putea prinde totuși un transfer în Superliga. Adrian Mititelu a precizat că fotbalistul ar putea merge împrumut în următoarele zile:
„Mai sunt unele discuții însă, există posibilitatea să plece împrumut la un alt club din Liga 1. Într-o zi sau două se va decide, până luni. Dacă nu, rămâne la noi”, a precizat Mititelu la GSP Live.