News

Siegfried Mureșan a fost ales vicepreședinte al PPE. Care va fi principalul său obiectiv

21.11.2019 | 16:33
Siegfried Muresan a fost ales vicepresedinte al PPE Care va fi principalul sau obiectiv
ADVERTISEMENT

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a fost ales vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE). Mureșan a fost numit în cadrul Congresului care a avut loc la Zagreb, în Croația. El a precizat că un obiectiv prioritar al mandatului său să fie bugetul multiannual al Uniunii Europene după anul 2020.

Siegfried Mureșan a devenit vicepreședinte al PPE

Mureșan a oferit și o declarație după ce a fost numit vicepreședinte al PPE: „În mandatul meu de vicepreşedinte, voi lupta în primul rând ca Partidul Popular European să fie partidul european care contribuie decisiv la întărirea României în Uniunea Europeană. Vreau ca Partidul Popular European să fie în continuare partidul care rezolvă problemele oamenilor, partidul care nu se joacă cu temerile europenilor, ci care oferă soluţii ce funcţionează în realitate.

ADVERTISEMENT

Consider că trebuie să apărăm valorile europene. În România, noi, Partidul Naţional Liberal, am câştigat alegerile europarlamentare cu steagul Uniunii Europene în mâinile noastre. Apărând valorile europene în fiecare stat membru, aşa cum am făcut şi în România, îi vom avea pe oameni de partea noastră”, a declarat după votul din Congresul PPE Siegfried Mureşan, potrivit Mediafax.

Obiectivul lui Siegfried Mureșan, la conducerea PPE

Siegfried Mureșan a mai precizat ca un obiectiv prioritar al mandatului sau va fi Bugetul multianual al Uniunii Europene post-2020: „Trebuie sa adoptam bugetul cat mai repede si trebuie sa adoptam un buget adecvat prioritatilor propuse. Daca vrem sa facem mai mult pentru oameni, ne trebuie si o finantare pe masura. Voi sprijini acest obiectiv si din Parlamentul European, unde sunt vicelider al Grupului PPE responsabil pentru buget. PPE a castigat ultimele 4 alegeri europene. Pentru a continua sa castigam in viitor, trebuie sa evoluam, trebuie sa tinem pasul cu asteptarile oamenilor, inclusiv cu noile asteptari ale tinerilor. De aceea, o alta prioritate a mea va fi sa reprezint interesele noii generatii. Este datoria noastra sa echipam tinerii europeni cu acele aptitudini de care au nevoie intr-o Europa unita. Cum 65% din angajatori apreciaza experienta internationala a viitorilor angajati, obiectivul meu este sa extindem toate acele programe care incurajeaza mobilitatea, precum Programul de mobilitate universitara “Erasmus”. Voi lucra indeaproape cu noul presedinte al PPE, Donald Tusk. Este un prieten al Romaniei, un om politic care intelege foarte bine asteptarile poporului roman de la Uniunea Europeana”, a mai spus europarlamentarul liberal.

ADVERTISEMENT

Peste 2.000 de persoane din 40 de țări, dintre care 719 delegati cu drept de vot, au fost prezenti miercuri și joi la lucrările Congresului PPE de la Zagreb.