Life

Silviu Biriș s-a căsătorit pe ascuns, după ce a fost la un pas de călugărie. Cine este femeia care i-a devenit soție

Silviu Biriș s-a căsătorit în secret, după ce a fost pe punctul de a se călugări. Cine este femeia care i-a schimbat viața.
22.10.2024 | 20:48
Silviu Biris sa casatorit pe ascuns dupa ce a fost la un pas de calugarie Cine este femeia care ia devenit sotie
Silviu Biriș s-a căsătorit pe ascuns. Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Silviu Biriș s-a căsătorit în secret! A renunțat la călugărie și a făcut nunta alături de femeia care i-a cucerit inima.

Silviu Biriș s-a căsătorit pe ascuns, după ce a fost la un pas de călugărie. Cine este femeia care i-a devenit soție

După opt ani de la divorțul care l-a adus în pragul călugăriei, actorul Silviu Biriș și-a găsit din nou fericirea. La vârsta de 51 de ani, îndrăgitul actor și-a unit destinul cu aleasa inimii sale, Rodica Ștefan, într-o ceremonie discretă și emoționantă.

Vestea fericitului eveniment a fost dezvăluită chiar de bunul său prieten, Aurelian Temișan, care a împărtășit pe rețelele sociale câteva momente magice de la nuntă. Artistul a postat un videoclip cu invitații care s-au bucurat și au sărbătorit alături de proaspeții însurăței.

ADVERTISEMENT

Mirii și-au dorit o nuntă intimă și discretă, celebrând momentul alături de un grup restrâns de prieteni și familie. De asemenea, printre invitați s-au aflat și colegii de breaslă ai actorului.

Aurelian Temișan, mesaj emoționant pentru miri

Aurelian Temișan le-a transmis un mesaj emoționant, urându-le mirilor să îmbătrânească frumos împreună și să-și păstreze liniștea sufletească găsită unul în brațele celuilalt.

ADVERTISEMENT

„Prietene Silviu, îți dorim ca alături de Rodica să iți găsești liniștea și să îmbătrâniți frumos și împreună. Ne-am simțit ex-ce-lent aseară la petrecerea voastră. Ca dovadă, iată o parte din bucuria de a cânta pentru tine și minunații voștri invitați, în același timp, mare parte fiind colegii noștri. Casă de… ce vreți voi, dar nimeni să nu își bage nasul în relația voastră”, le-a urat Aurelian Temișan, potrivit Cancan.ro.

ADVERTISEMENT

Silviu Biriș nu a întârziat să răspundă gestului făcut de prietenul său. El i-a mulțumit pentru muzica și prezența lui din cadrul evenimentului.

ADVERTISEMENT

„Dragul meu, Temi Aurelian Temișan, cuvintele mele sunt sărace pentru a putea cuprinde imensa bucurie pe care ne-ai adus-o nouă și invitaților noștri!!! Muzica și talentul tău crează superlativul oricărui eveniment la care participi! Abia așteptăm concertul tău din 18 noiembrie de la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti. Faptul că ați venit la nunta noastră rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”, a scris Silviu Biriș.

Pentru nunta lor, mirii au ales ținute elegante și rafinate. Mireasa a strălucit într-o rochie albă, lucioasă, cu decolteu. Silviu Biriș a optat pentru un costum clasic, închis la culoare, completat de o cămașă albă.

ADVERTISEMENT

Povestea lor de dragoste demonstrează că niciodată nu e prea târziu pentru a găsi fericirea. Conexiunea specială dintre Silviu și Rodica Ștefan a fost evidentă încă de la început, iar acum, cei doi au devenit soț și soție.