Fotbal intern

Silviu Lung analizează portarii de la echipa națională: „Eu cred că ne lipsește acest lucru.” Exclusiv

22.03.2021 | 21:50
Silviu Lung analizeaza portarii de la echipa nationala Eu cred ca ne lipseste acest lucru Exclusiv
Silviu Lung analizează portarii de la echipa națională: „Eu cred că ne lipsește acest lucru.” Exclusiv
ADVERTISEMENT

Silviu Lung, fostul mare internațional al României, a analizat pentru FANATIK situația portarilor de la echipa națională. Conform acestuia, Florin Niță este cel mai potrivit pentru a apăra poarta „tricolorilor”, însă lucrul care ne lipsește în acest moment este experiența, deoarece niciunul dintre cei patru goalkeeperi convocați nu a bifat prea multe prezențe în tricoul României.

Lung are încredere în selecționata condusă de Mirel Rădoi și spune că avem șanse de a ne califica la Cupa Mondială, însă misiunea nu va fi deoc ușoară. „Tricolorii” trebuie să plece bine în actuala campanie de calificare.

ADVERTISEMENT

Macedonia de Nord, Germania și Armenia sunt primele adversare ale României în grupa din preliminarii. Debutul se va produce joi, de la ora 21:45, pe „Arena Națională”, împotriva macedonenilor.

Silviu Lung a analizat portarii de la echipa națională: „Ne lipsește experiența la nivel internațional.” De ce Florin Niță este cel mai potrivit pentru a fi titular în echipa lui Mirel Rădoi

Apar din nou speranțele în rândul microbiștilor români. Echipa națională pornește pe un nou drum. De această dată, „tricolorii” au misiunea de a se califica la Cupa Mondială din Qatar, însă misiunea nu va fi deloc ușoară, mai ales că se califică direct doar prima echipă din grupă, iar noi o avem ca adversară pe Germania.

ADVERTISEMENT

În rândul jucătorilor sunt anumite schimbări, iar cea mai mare pare să fie la portari, acolo unde Ciprian Tătărușanu a lăsat un gol în momentul în care a anunțat că nu va mai onora convocările la națională. Pe lângă el, Costel Pantilimon și Silviu Lung junior își anunțaseră și ei retragerea de la reprezentativa României.

Fostul mare portar al echipei naționale, Silviu Lung senior, a vorbit pentru FANATIK despre modul în care ar trebui abordată problema portarilor și pe cine vede titular în poarta României: „Eu cred că Niță face un campionat bun, așa am văzut. El este pe locul doi cu Sparta Praga, face partide foarte bune și cred că el merită să fie numărul unu. Eu spun că avem portari buni și foarte buni. Singurul lucru care lipsește acum este experiența la nivel internațional, dar asta vine cu timpul. Vor avea nevoie de meciuri cât mai multe la acest nivel. Un meci de cupă europeană înseamnă fantastic pentru un portar.

ADVERTISEMENT

De exemplu, un meci de Europa League sau de preliminarii la echipa națională contează enorm, contează cât 10-20 de meciuri într-un campionat al nostru. Niță are meciuri în Europa League, a apărat foarte bine, are experiență și eu cred că merită să fie în poarta naționalei, este o părere personală,” a declarat Lung.

portari echipa națională
Silviu Lung analizează portarii de la echipa națională: „Eu cred că ne lipsește acest lucru.” Exclusiv

Caracterizarea lui Lung pentru surpriza Florin Iacob: „E un băiat super ok și un profesionist sută la sută”

Pentru că, inițial, Ionuț Radu nu a mai putut ajunge la echipa națională, Mirel Rădoi l-a convocat pe Florin Iacob, goalkeeper-ul celor de la UTA Arad. Acesta se află la prima sa selecție „sub tricolor”: „Lazar  apără constant bine de vreo doi ani, portar cu reflexe foarte bune, cu o capacitate de concentrare bună la joc. Surpriza este Iacob, un portar pe care eu l-am avut la Concordia Chiajna, era împreună cu Bălgrădean și am spus atunci că e bine să meargă să joace undeva, pentru că portarul crește în valoare doar jucând și el mi s-a părut un băiat super ok și un profesionist sută la sută, se pregătea excepțional și uitați că, pregătindu-se foarte bine, a făcut un campionat foarte bun până acum, cred că a contat și antrenorul de portari de la Arad. Merită să fie acolo, în lotul echipei naționale,” a spus Silviu Lung, cu referire la ceilalți doi portari care se află în lotul României.

ADVERTISEMENT

Până la urmă, Radu a primit permisiunea din partea autorităților de la Milano de a ajunge în cantonamentul echipei naționale:Ionuț Radu este un portar foarte talentat, dar, din păcate, el nu mai joacă de un an de zile, iar acest lucru contează. Era foarte greu pentru el să joace. De exemplu, Ciprian Tătărușanu avea deja 50 de meciuri la națională și avea o experiență uriașă în spate și putea să joace fără probleme, chiar dacă el nu evolua la echipa de club. Ionuț trebuie să joace undeva, în primul rând,” a adăugat fostul portar al Universității Craiova și al Stelei București pentru FANATIK.

Silviu Lung crede în șansele de calificare la Cupa Mondială: „Sigur că avem șanse, cum să nu?!”

România vrea din nou la un Mondial. Echipa națională nu a mai fost prezentă la un astfel de turneu final din anul 1998, atunci când pe teren se aflau jucători ca Gheorghe Hagi sau Gică Popescu. Silviu Lung crede în șansele de calificare ale „tricolorilor” și spune că pentru selecționata noastră este vital să obțină cel puțin șase puncte din cele trei meciuri: „Eu sper ca în aceste trei meciuri să luăm șase puncte, iar jocul cu Germania trebuie abordat fără niciun complex, întrucât nu avem ce pierde. Ei sunt favoriți, dar în celelalte meciuri, normal ar fi ca noi să câștigăm. Ar fi bine și pentru moral și pentru puncte.

Fiecare punct se adună. Șase puncte dacă luăm, eu zic că ar fi un start bun. Sigur că avem șanse la calificarea la Mondial, cum să nu? Trebuie să fim realiști, dar șanse sunt, de ce nu? Contează foarte mult forma de moment, toți să fie la un nivel optim. Contează foarte mult dăruirea și să avem acea mentalitate de învingători. Acum, avem jucători care joacă la echipe bune în campionate puternice și sper să aibă o altă mentalitate. 

Îmbucurător este faptul că majoritatea dintre cei convocați joacă în acest moment, ceea ce s-a întâmplat înainte. Ei cresc dacă joacă meci de meci în campionate puternice. Acest lucru este un avantaj pentru selecționer. Un dezavantaj este faptul că ei vin cu două sau trei zile înainte de meci la lot, iar pentru selecționer este greu să lucrezi doar o zi sau două tactic. Contează mult cum vin ei pregătiți de la echipele de club,” a adăugat Silviu Lung pentru FANATIK.

  • 77 de meciuri are Silviu Lung în echipa națională a României
  • 2 turnee finale a prins Lung: Euro 1984 și Mondialul din 1990

„Îmi plac foarte mult portarii care vin din urmă. Sunt copii foarte buni, foarte talentați, Vlad, Aioanei…Avem copii foarte buni care vin din urmă și mă bucură acest lucru. Contează foarte mult, până la urmă, inevitabil, va fi și schimbul de generație. Așa va fi și la jucători,” Silviu Lung – FANATIK


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 2,28 este cota pentru ”peste 2,5 goluri marcate” la meciul România-Macedonia de Nord. Vezi aici toate cotele! 

     

 

 

 

ADVERTISEMENT