Silviu Lung Jr. a revenit la Universitatea Craiova, iar FANATIK a anunțat toate detaliile înțelegerii cu echipa lui Costel Gâlcă. Fiul legendarului portar din Cetatea Bănie și-a dezvăluit planurile pentru următorul sezon.
Costel Gâlcă a rezolvat deja un transfer pentru sezonul următor, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Silviu Lung Jr. a semnat un contract valabil pe o perioada de doi ani și va încasa 10.000 de euro lunar la Universitatea Craiova.
Silviu Lung Jr. a oferit primele declarații după prezentarea la Universitatea Craiova și a anunțat ce obiective și-a propus. Portarul trecut pe la Astra Giurgiu și Poli Iași vrea să câștige trofee în Cetatea Băniei și să meargă în grupele Conference League.
„Sunt fericit că m-am întors acasă, aștept cu nerăbdare să joc în atmosfera de pe Ion Oblemenco, aștept cu nerăbdare să ne bucurăm alături de suporteri. Negocierile au început în urmă cu câteva luni, câte un telefon, câte un «ce mai faci».
Totul a decurs foarte bine și cred că am luat cea mai bună decizie. Sunt acasă, tata a făcut performanță la acest club și s-a bucurat foarte mult de revenirea mea. Vrea să fac cadoul la anul, după sfârșitul campionatului când vreau să ridic un trofeu deasupra capului.
Îmi doresc să îmi fac treaba cât mai bine, îmi doresc să avem rezultate, să câștigăm un trofeu sau trofee și să ne calificăm în grupele Conference League. Atmosfera în Turcia este incendiară, iar de fiecare dată mă gândeam la suporterii olteni”, a spus Silviu Lung.
Silviu Lung Jr. știe ce așteaptă publicul „alb-albastru” de la Universitatea Craiova atât din experiența personală, cât și din cea a tatălui său. Portarul a dezvăluit și că Alexandru Mitriță este cel mai bun prieten din vestiarul grupării din Cetatea Băniei.
„Condițiile pe care le-am găsit aici sunt de top, sunt de nivel vest-europeam, așa că avem toate condițiile. Trebuie doar să fim concentrați, să fim uniți și să ne bucurăm de fotbal pentru că asta este cel mai important. La Craiova trebuie să te bucuri de fotbal pentru a avea rezultate.
Înainte avem o echipă direct în Champions League, alte două în Europa League, deci este clar că aveam calitate și un nivel mai bun. Trebuie să fim cei mai buni din acest campionat. Am foarte mulți prieteni aici, dar cel mai bine mă înțeleg cu Alex, cu Mitri. Este un prieten de familie.
Îmi place să citesc, îmi place să mă uit la filme cu soția, îmi place să mă plimb și să merg în drumeții în pădure. Sunt născut la cinci minute de Oblemenco, așa că pot să vin la meciuri și pe jos.
(n.r. – Crezi în șansele la titlu și grupele Conference League?) Trebuie să fie, altfel nu am mai fi aici. Cred cu tărie, îmi doresc să fac performanță cu Universitatea Craiova, îmi doresc să ne batem cu șanse reale la titlu, să îl câștigăm și să mergem într-o grupă de competiții europene.
Atunci se creează emulația, o să vină echipe puternice aici și valoarea clubului o să crească. Vreau ca suporterii să fie în număr cât mai mare la fiecare meci, să ne susțină, iar noi o să le facem multe bucurii de-a lungul acestui sezon”, a mai spus portarul.