Șprițuri de poveste. Unde a ațipit Silviu Stănculescu după un chef… baritonal, cu vin de Teremia!

Surâsul boemiei le este matcă multora dintre marii noștri actori, de la George Calboreanu la Gheorghe Dinică. Iar „distribuția” este mult mai amplă și, dacă vreți, mai „mustoasă”, acești artiști combinând geniul cu hazul și cu năstrușnicia unor aventuri care au rămas în folclorul nobleței vinului bun și băut cu har. Nu găsești prea des atâtea întâmplări cu haz și, prin ineditul lor, combinate amabil cu boemia de care doar personajele atinse de aripa geniului se pot bucura, așa cum se întâmplă în cazul acestor giganți. Fermecători și în același timp parcă naivi sau copilăroși prin reacțiile lor șugubețe, marii noștri actori surprind prin rolurile lor interpetate inclusiv la un pahar cu viață, băut cu grație în pauzele unor filmări… de poveste. Acesta este și cazul lui Silviu Stănculescu, despre care am aflat că la finalul unor șprițuri de cursă lungă obișnuia să adoarmă… în cadă!

Șprițuri de poveste. Unde a ațipit Silviu Stănculescu după un chef… baritonal, cu vin de Teremia, care a înobilat „Cântecul pentru fiul meu”

Silviu Stănculescu. Un titan. Simțeai talpa norilor până în străfundurile gleznei, indiferent dacă îl vedeai pe scena „Naționalului” în „Mănăstirea din Parma”, în rolul unui boier uneltitor din filmul „Vlad Țepeș” sau chiar când recita versuri, precum inimitabilul Gheorghe Cozorici, la TVR. Trăia, parcă, în sinele său, umbra unuia dintre stejarii care au ținut acest pământ al țării să nu alunece de sub noi…

S-a născut, poate  nu întâmplător, chiar de ziua „Micii Uniri”, la 24 ianuarie. Anul 1932. Ne-a părăsit parcă prea pripit, la 23 octombrie 1998. S-o fi grăbit la un șpriț tainic cu… episcopul Andrei Șaguna, un alt mare amator de vin nobil al cărui rol l-a interpretat în pelicula „Munții în flăcări” (1980), regizată de Mircea Moldovan. Între timp a avut grijă să ne lase amintire sute de roluri interpretate pe scenă, în film, în viață și… așa cum veți afla, la filmări.

Acțiunea șprițului nostru de poveste s-a petrecut în timpul filmărilor la „Cântec pentru fiul meu” (1980), lungmetraj în care Silviu Stănculescu juca într-unul dintre rolurile principale. Regia a fost semnată de Constantin Dicu, cel care, alături de Mihai Opriș, a scris și scenariul. Distribuția filmului cuprindea nume mari: Dina Cocea, Virgil Ogășanu, Horațiu Mălăele, Ștefan Tapalagă, Gina Patrichi, Melania Cîrje, Cornel Vulpe,Tamara Buciuceanu, iar lista continuă. Ca un amănunt de culoare și fără falsă modestie, semnatarul acestor rânduri a interpretat un rol episodic. Un fel de fir de iarbă, doar o avangardă a neantului…

Digi24.ro

„Domnul Toată Lumea” sau cei 50 de bărbați care au violat-o pe Gisele Pelicot. Cine sunt acuzații din procesul care a șocat Franța

Să revenim în spatele camerelor și, de ce nu, la umbra semeață a frapierelor. La un moment dat, filmările se desfășurau în defileul care duce de la Târgu Jiu la Petroșani. Actorii erau cazați la cel mai mare hotel din Târgu Jiu. Devenise o obișnuință ca, în fiecare seară, o parte din echipa ce urma să filmeze în ziua următoare să poarte o discuție cu regizorul, cu privire la planul de filmări, la unghiulație, etc. Meseria rămânea pe primul plan, dar atmosfera era generoasă. Acești actori de clasă nu reprezentau nicicum arhitectura mohorâtă a unor clienți grăbiți să încheie veacul și să palmeze un onorariu baban. Îi bucura arta, îi colinda tandrețea conversațiilor cu tâlc.

Într-una dintre aceste seri, la poarta regizorului Constantin Dicu au bătut actorii Silviu Stănculescu și Toma Dimitriu. Discuția, care dura deja de două – trei ore, se desfășura în jurul unui șpriț rece. La un moment dat, Silviu Stănculescu și-a cerut scuze, motivând că dorește să meargă la toaletă. Convorbirea a continuat, între timp participanților alăturându-li-se Virgil Ogășanu și Horațiu Mălăele, care, de fapt, erau principalii protagoniști ai filmului. Să amintim și faptul că Virgil Ogășanu juca rolul unui jurnalist, iar Horațiu Mălăele pe cel al unui polițist sub acoperire, care părea, la prima vedere, un tip șugubăț.

Se bea, cu cioplitura strășniciei boemiei, vin de Teremia, o bijuterie în formă lichidă care, din păcate, în zilele noastre nu se mai găsește. E grav când seacă podgoriile, atunci crapă și doagele bucuriei nației…

La un moment dat, participanții la „ședința” cu parfum… teremiac și-au dat seama că Silviu Stănculescu nu se mai întorsese de la baie. Alarmat, regizorul a deschis ușa și a constatat cu uimire că maestrul dormea bine merci în… cadă. Revoluțiile nu au fost și nu vor fi niciodată politicoase, dar refugiul lui Silviu Stănculescu devine dovada faptului că ingeniozitatea provocată de un șpriț de poveste poate depăși orice limite, chiar și pe cele ale hazului.

Digisport.ro

A venit răspunsul din Rusia, imediat după ce sancțiunea uriașă a fost pronunțată

Somnul dulce în cadă, după un șpriț de poveste „marcă înregistrată”

Ceilalți combatanți l-au trezit pe maestrul Silviu Stănculescu, iar uriașul s-a ridicat în lumina voievodală a camerei unde se „serveau” și spirit și șpriț, către masa de… lucru. Discuția a continuat. Ca și povestea noastră, care, de fapt, se va dovedi de fapt un mic foileton.

Iată și motivul. Mai târziu, după ce întreaga istorie a făcut valuri, toată lumea a aflat că, de fapt, atunci când simțea că șprițul rebel i se urcă vârtos la cap, Silviu Stănculescu ceda tentației de a se culca în cadă, fie că „acțiunea” se desfășura la el acasă, fie „în deplasare”. Așadar, nu fusese un episod singular, ci vorbim despre o „marcă înregistrată”.

Zâmbim cu toții odată cu rememorarea acestor fapte „de arme” și, parcă, de undeva din neant, răzbate muzica filmului „Cântec pentru fiul meu”, compusă de Cornel Fugaru, un alt corifeu plecat dintre noi, prea devreme și deloc meritat. Dar despre „Bebe” Fugaru, teoretic un inamic al… șprițurilor de poveste, care a picat o singură dată tentației de a „flirta” cu vinul alb, sec și rece, vom vorbi în curând, așa că rămâneți fideli rubricii noastre „Șprițuri de poveste”!

Până atunci, trebuie amintit faptul că filmul la care facem referire era genul polițist, dar, în același timp, și unul de „dezbatere morală”, cum se mai spunea în „Epocă”. Nu că somnul dulce sforăit în camera unui hotel din Târgu Jiu ar fi „imoral”, ba chiar din contră… asta pentru că șprițului de poveste îi stă bine în frapieră, alături de haz.

Cinefilii își amintesc cu nostalgie că din pleiada de actori nu lipsea Melania Cîrje, plecată din România în urmă cu foarte mulți ani. De asemenea, juca Aristide Teică, un actor ploieștean devenit celebru pentru modul excepțional în care interpreta rolurile secundare. Ștefan Tapalagă este, de asemenea, unul dintre artiștii care au lăsat în urma lor goluri uriașe, dar amintirea rămâne efervescentă, ca surâsul unui vin bun, băut în tihnă, cu apă rece, la poalele Carpaților.

Fiica alunecată din balcon, tragedia directorului Teatrului de… Comedie! Ironia cruntă a sorții…

Să revenim, însă, la Silviu Stănculescu, printre altele unul dintre foștii directori ai Teatrului de Comedie. Din nefericire, ca să nu ne plictisim între catastrofe, ceea ce veți citi acum are legătură cu tragicul. Puțini știu că, în tinerețe, actorul a trăit o dramă.

Fetița sa a ieșit pe balcon și, din pricina neatenției părinților, a căzut și a murit pe loc. Familia a depășit cu greu situația și, după o vreme, soții Stănculescu au decis să înfieze un copil. Predicatele cedează în fața unor asemenea nedreptăți ale sorții…

În schimb, în ciuda faptului că era unul dintre marii actori ai țării, Stănculescu, de altfel un tip foarte modest, care nu-și flutura nasul pe sus, avea o fire comunicativă, iar la un pahar de vorbă, și nu numai, îi plăcea să cânte. O făcea cu succes, mai ales grație timbrului său baritonal. De altfel, în cadrul programelor TVR filmate cu ocazia revelioanelor, cânta deseori și devenea unul dintre „punctele de atracție” ale acelor seri.

Era un tip teribil de optimist, cu un tonus deosebit. Dumnezeu ni l-a furat la 23 octombrie 1998, în timp ce era internat la Spitatul „Victor Babeș” din București, unde fusese diagnosticat cu leucemie. „Pădurea de fagi”, ca să parafrazăm unul dintre titlurile filmelor în care a jucat Silviu Stănculescu, a albit puțin. Când actorii abdică nobil, îngerii își fac rugăciunea din rolurile trăite de nemuritori.

„Gelozia” maestrului Gopo și cum l-au „cinstit” bulgarii pe Horațiu Mălăele

Să revenim, totuși, la tonul pozitiv și la atmosfera creată în jurul filmului „Cântec pentru fiul meu” și a lui Silviu Stănculescu. Un alt amănunt de culoare constă în faptul că în „caietul program” (n.r pe vremuri exista așa ceva!) al filmului a apărut un articol scris de marele regizor Ion Popescu Gopo, un cineast grandios, poate prea rar reamintit în zilele noastre, care avea, de altfel, inclusiv o relație armonioasă cu vinul de calitate.

Ei bine, în acel caiet program, Ion Popescu Gopo menționa că este „invidios”, evident la modul pozitiv, pe regizorul Constantin Dicu, cel care îi fusese secund în urmă cu doar câțiva ani. Ce îl „supăra”, cu tot cu ghilimelele de rigoare, pe inventatorul celebrului „Omuleț”? Faptul că, spre deosebire de prietenul său, Gopo (care, practic, în acea perioadă deținea un fel de demnitate ministerială) încă nu fusese decorat cu Ordinul Cultural Clasa I! Ion Popescu Gopo, un tip interesant și infinit…

„Cântec pentru fiul meu” a fost difuzat în mai multe țări. Plecat în vizită la Sofia, Horațiu Mălăele a văzut afișul filmului și a dorit să revadă producția la un cinematograf bulgăresc. Când l-au identificat, vecinii noștri i-au organizat o primire extraordinară. Printre altele, l-au invitat în loja de protocol, acolo unde actorul român s-a simțit ca în sânul lui Avram.

De asemenea, când filmul a înregistrat un milion de spectatori (1.422.173, potrivit Wikipedia), regizorul coscenarist Constantin Dicu a primit 60 de milioane de lei, o sumă excepțională la vremea respectivă. Încă nu l-am întrebat pe cineast câte… șprițuri de poveste, alături de artiști de seamă, ar putea fi „contabilizate” în această sumă, dar, cu siguranță, marii actori români merită să le închinăm cel puțin un pocal, cu grație. Silviu Stănculescu este unul dintre ei.