Life

Simona Gherghe, despre începutul carierei la Antena 1: ”Aveam un sacou care stătea pe mine ca pe gard”

Simona Gherghe este una dintre cel mai vechi și mai cunoscute prezentatoare de televiziune. Vedeta și-a amintit acum de prima zi pe sticlă, cea în care a dat probă pentru Antena 1.
15.04.2022 | 18:53
Simona Gherghe despre inceputul carierei la Antena 1 Aveam un sacou care statea pe mine ca pe gard
Simona Gherghe, amintire de la proba de la Antena 1. Au trecut 20 de ani de atunci. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Moderatoarea emisiunii Mireasa a vorbit despre începutul carierei sale, după ce fusese chemată de la Iași. Frumoasa blondină a venit însoțită de tatăl său, care a așteptat-o circa 12 ore în fața postului de televiziune.

Simona Gherghe, amintiri de la proba de la Antena 1. Au trecut 20 de ani de atunci

Simona Gherghe avea 23 de ani când a venit în București pentru a da o probă pentru știrile de la Antena 1. Prezentatoarea își amintește că a venit cu trenul de noapte, după ce ultima sa vizită fusese în decembrie 1989.

ADVERTISEMENT

„9 aprilie 2002. Am ajuns la București, cu trenul de noapte. Aveam 23 de ani, eram cu tata, nu știam orașul, căci ultima vizită aici fusese în decembrie 1989. Nu-mi amintesc dacă aveam emoții, știu că mi-era somn.

Am luat un taxi din gară, spre Băneasa. Ne-a plimbat mult, s-a prins că nu suntem de-ai locului, așa că șoferul chiar s-a oferit s-o facă pe ghidul. Am ajuns în redacția știrilor, în mijlocul unui breaking news. 

ADVERTISEMENT

Toată lumea era agitată, se vorbea mult, se gesticula, aveam senzația că toți aleargă din montaj în redacție. Nu mai știu cine m-a preluat, cert e că am fost așezată pe un scaun, în regie. Practic în inima transmisiunii.

Pe monitoare, Sandra Stoicescu și Radu Coșarcă. Iar eu, la câțiva metri de ei. Cred că nici n-am îndrăznit să respir. Erau funeraliile Reginei Elisabeth (The Queen Mother). După ediția specială, urma proba mea, în platoul Observatorului.

ADVERTISEMENT

Fusesem chemată de la Iași, unde eram corespondentul știrilor, iar cei din redacția de la București căutau un prezentator-reporter. Aveam un sacou care stătea pe mine ca pe gard.

I-am spune, acum, oversized… cert e că atunci nu era ce trebuia «pe sticlă». Sandra m-a luat de mână și m-a dus în garderoba ei. Așa am ajuns să dau proba în sacoul ei roșu, de care mulți ani am pomenit”, a mărturisit Simona Gherghe pe contul de Facebook.

ADVERTISEMENT

Simona Gherghe, angajată de la prima probă, la Antena 1

Celebra moderatoare de la Antena 1 avea să-și caute în aceeași zi o chirie, undeva în zona de Nord a Capitalei. Tatăl vedetei o așteptase peste drum de redacție, într-o locație unde pe vremuri era o cofetărie.

După 12 ore de probă, Simona Gherghe se angaja la Observator, zi care avea să-i schimbe complet viața. Ulterior, pe 15 aprilie 2002 vedeta a prezentat primul său jurnal de știri, în direct, la Antena 1.

ADVERTISEMENT