Sporturi

Simona Halep a dat buzna peste Del Potro la conferinţa de presă! “Ooo, scuze, campionule!” FOTO

31.05.2019 | 11:02
Simona Halep a dat buzna peste Del Potro la conferinta de presa Ooo scuze campionule FOTO

Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la cel de-al doilea turneu de Grand Slam, Roland Garros 2019, după ce a învins-o în trei seturi foarte disputate pe Magda Linette, din Polonia, locul 87 WTA, scor 6-4, 5-7, 7-3, după două ore şi 12 minute de joc. Românca va juca în continuare cu învingătoarea partidei dintre Aleksandra Krunic şi Lesia Tsurenko, meci întrerupt joi la Paris din cauza întunericului.

Simona Halep a intrat peste argentinianul Del Potro la interviul de la Roland Garros 2019

După meciul complicat din turul al doilea, Simona a mers la conferinţa de presă, însă a avut parte de o surpriză când a făcut primii paşi în sala de conferinţe. Românca în vârstă de 27 de ani a intrat peste argentinianul Juan Martin Del Potro, care acorda un interviu pentru o televiziune din Argentina, moment în care sportiva noastră a făcut un pas în spate şi a afirmat: “Ooo, scuze, campionule!”

Aşteptând ca Del Potro să termine interviul, Simona a glumit cu al său coleg de breaslă şi i-a transmis să se grăbească pentru că trebuie să vorbească şi ea cu jurnaliştii prezenţi la Openul francez, momente care au fost surprinse de fotografii din sala de conferinţe. Mai apoi, Simona şi Juan s-au îmbrăţişat. Momentul în sine s-a viralizat imediat pe reţelele de socializare, iar bârfele despre o posibilă legătură între cei doi au luat din nou startul.

Simona Halep “a dat buzna” peste Del Potro la conferinţa de presă la Paris. Credit foto: Jimmie48 Photography

Simona Halep, hotărâtă să meargă şi în 2019 până la capăt cu Roland Garros

“Sincer, îmi doresc să câştig din nou aici. Nu este uşor şi momentan e drum lung până acolo. Aşa că nu o să vorbesc despre asta acum. Îmi doresc să câştig încă un turneu de Mare Şlem, dar şi o medalie la Jocurile Olimpice. Aşa că muncesc în fiecare zi şi vom vedea ce se va întâmpla. Am câştigat aici în 2018, acum trebuie să văd dacă pot să repet acest lucru. Mă motivez în fiecare zi”, a spus Simona la Paris.