Simona Halep

Simona Halep, a doua favorită la câștigarea Australian Open 2020! Evoluția cotelor față de începutul turneului

25.01.2020 | 17:53
Simona Halep a doua favorita la castigarea Australian Open 2020 Evolutia cotelor fata de inceputul turneului
ADVERTISEMENT

Simona Halep are un parcurs fără greșeală la Australian Open 2020 până la confruntarea cu Elise Mertens. Românca a câștigat trei partide până acum, fără prea mari emoții (Jennifer Brady 2-0, Harriet Dart 2-0, Yulia Putintseva 2-0), iar casele de pariuri o dau drept a doua favorită la câștigarea turneului.

Simona Halep, a doua favorită la câștigarea Australian Open 2020

Simona Halep are evoluții spectaculoase la Australian Open 2020, iar casele de pariuri o dau a doua favorită la câștigarea competiției, primind cota 4,00. Principala favorită rămâne Ashleigh Barty, care a primit cota 3,00.

ADVERTISEMENT

Înainte de startul tunreului australian, casele de pariuri i-au dat Simonei cota 12,00, fiind a cincea favorită pentru câștigarea competiției.

Top 5 favorite la câștigarea Australian Open 2020:

  1. Asheligh Barty – cota 3,00
  2. Simona Halep – cota 4,00
  3. Petra Kvitova – cota 6,00
  4. Garbine Muguruza – cota 12,00
  5. Cori Gauff – cota 12,00
ADVERTISEMENT

Simona Halep, prudentă înaintea duelului cu Elise Mertens

Simona Halep consideră că partida cu Elise Mertens va fi una dificilă și a mărturisit că trebuie să fie foarte prudentă împotriva jucătoarei din Belgia: Am jucat de câteva ori cu Elise Mertens, la Openul Franței, în Madrid, la Doha.

Am jucat de multe ori și e suficient să o cunosc, să îi știu jocul și să am o ideea despre cum să evoluez împotriva ei. Sinceră să fiu, încă nu mă gândesc la viitorul meci”.

ADVERTISEMENT

„Îmi amintesc bine ultimul nostru meci de la Doha. Am avut acolo un set și un break avantaj. E o jucătoare care nu se dă bătută niciodată și luptă până la capăt.

Are un joc foarte bun, rapid și lovește foarte rapid, aproape de linia de fund”, a mai spus Simona Halep despre viitoare sa adversară.

ADVERTISEMENT
  • 28 de ani a împlinit Simona Halep pe 27 septembrie
  • 3 este locul pe care Simona Halep îl ocupă în clasamentul WTA
  • 2 victorii și o înfrângere are Simona Halep împotriva Elisei Mertens de-a lungul ultimelor două sezoane
ADVERTISEMENT