Simona Halep

Simona Halep a efectuat primul antrenament la Rouen, pe Kindarena! Video

16.04.2019 | 14:15
Simona Halep a efectuat primul antrenament la Rouen pe Kindarena Video

Simona Halep a efectuat primul antrenament pe Kindarena din Rouen! Au mai rămas doar câteva zile până la semifinala de Fed Cup dintre Franţa şi România, iar jucătoarele au încercat marţi pentru prima dată zgura de pe Kindarena, o sală cu o capacitate de 5.234 de locuri. Clădirea care va găzdui partidele din acest weekend a fost inaugurată pe 8 septembrie 2012 și a costat 52,4 milioane de euro.

Simona Halep s-a antrenat pentru prima dată pe Kindarena

Simona Halep, prima rachetă a României, a fost şi prima jucătoare din tabăra tricoloră care a luat contact cu zgura amplasată în sala din Rouen. Înainte ca Simona să intre pe teren pentru a lua pulsul arenei, franţuzoaicele au fost cele care au dat startul antrenamentelor pe terenul din Rouen. Pauline Parmentier şi Alize Cornet au efectuat un prim antrenament, iar mai apoi Simona Halep a intrat pe teren.

Federaţia Franceză de Tenis a publciat pe contul oficial de Twitter un videoclip cu fostul lider mondial la treabă. Simona Halep a declarat în mai multe rânduri că trofeul Fed Cup este prioritar pentru ea anul acesta. “Obiectivul pe 2019 e acelaşi ca pentru orice jucător care se află în topul ierarhiei: sper să câştig un turneu de Grand Slam. Dar, să fiu sinceră, capul îmi stă foarte mult şi la Fed Cup. De când am obţinut victoria de la Ostrava, mă gândesc la semifinala contra Franţei. Cred că avem echipa necesară să devenim campioane şi vom da totul pentru acest obiectiv”, a spus Simona Halep, potrivit puntodebreak.com.

Simona Halep şi compania, misiune dificilă în Franţa

Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu şi Raluca Olaru, aflate sub îndrumarea căpitanului nejucător Florin Segărceanu, vor încerca să ducă România în marea finală a Fed Cup, fază pe care tricolorele nu au mai atins-o niciodată în istorie. În finală, câştigătoarea dintre Franţa şi România va întâlni învingătoarea dintre Australia şi Belarus.

Tags: