Simona Halep a fost de 10 la Roland Garros. Ce note au primit adversarele

Claudiu Surmei   
în Tenis
13/06/2018, 16:01
Simona Halep a fost de 10 la Roland Garros. Ce note au primit adversarele GALERIE FOTO
Simona Halep a primit nota 10 pentru prestația de la Roland Garros

Simona Halep se bucură în continuare de atenţia primită din partea presei internaţionale după succesul de la Roland Garros. Numărul 1 mondial a primit nota 10 din partea publicaţiei Tennis World USA pentru prestaţia de la Paris.

Americanii au oferit note sportivelor care au participat la turneul de Grand Slam din capitala Franţei. Elina Svitolina a primit doar nota 3, după ce a fost eliminată încă din turul 3 de Mihaela Buzărnescu. Caroline Wozniacki, sportiva aflată pe locul 2 în clasamentul WTA, a fost notată cu 5. Eliminată în sferturile de finală de Garbine Muguruza, Maria Șarapova a primit nota 6. Aceeași notă a primit și Serena Williams, care a abandonat înaninte de meciul din optimi cu rusoaica.

Garbine Muguruza și Madison Keys s-au oprit în semifinale la Paris și au fost notate cu 8. Învinsă de Simona Halep în finala de la Roland Garros, Sloane Stephens a primit nota 9.

Simona Halep a primit nota 10 pentru prestația de la Roland Garros

Numărul 1 mondial a primit nota 10 din partea publicației Tennis World USA pentru parcursul excepțional de la Roland Garros. “Cine ar fi crezut că va câştiga Open-ul Franţei cu o revenire de la scorul de 3-6, 0-2? A fost puternică mental şi le-a închis gura criticilor. Ar putea fi începutul unei poveşti grozave”, au scris americanii.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles