Sporturi

Simona Halep a primit titlul de ambasador al Universităţii Ovidius din Constanţa! “A fost cea mai importantă cărămidă în performanţa mea!”

05.11.2018 | 20:45
Simona Halep a primit titlul de ambasador al Universitatii Ovidius din Constanta A fost cea mai importanta caramida in performanta mea

Simona Halep a primit titlul de ambasador al Universităţii Ovidius din Constanţa. Simona Halep a primit, luni, 5 noiembrie, titlul de ambasador al Universităţii Ovidius din Constanţa. Sportiva noastră a primit această distincţie pentru “promovarea imaginii academice şi excelenţă în activitatea sportivă”. Conducerea Universităţii din Constanţa a decis decernarea titlului de ambasador al universităţii pentru Simona Halep, liderul mondial din WTA fiind prima personalitate care primeşte această distincţie, ceremonia având loc în Sala Senatului.

Rectorul Universităţii, Sorin Rugină, a declarat cu această ocazie, că titlul a fost iniţiat în urmă cu patru ani, dar a durat până a fost acordat deoarece a fost nevoie de armonizare cu agenda sportivei. “Nu în fiecare zi putem avea o valoare de nivel mondial oaspetele nostru şi nu numai oaspetele nostru pentru că este prima care va beneficia de titlul de ambasador al Universităţii Ovidius, ambasador, o să vedeţi, peste tot. Acest titlul a fost iniţiat în 2014 la propunerea doamnei decan a Facultăţii de Educaţiei Fizică şi s-a materializat în 2016 prin hotărârea de Senat. Din nefericire e o hotărâre de Senat pe care am temporizat-o până ne-am armonizat agenda. Şi iată că într-un final lucrul se realizează”, a afimat rectorul.

Simona Halep a primit o nouă distincţie pentru rezultatele sale din tenis

Prima jucătoare a lumii a declarat că a primit mai multe distincţii de-a lungul carierei, dar aceasta este de departe una foarte specială. “Este o onoare foarte mare pentru mine să fiu prezentă astăzi aici şi să primesc această distincţie, este deosebită, specială. Bineînţeles am primit foarte multe premii şi am câştigat în tenis, dar această distincţie este specială, diferită şi vreau să mulţumesc facultăţii pentru acest moment deosebit. Sunt onorată să fi făcut parte din această universitate, aici am crescut, a fost un drum lung, greu, dar plin de emoţii, emoţii frumoase şi nu regret tot ceea ce a fost pe parcursul acestui drum chiar dacă au fost momente grele. Vreau să mulţumesc oraşului bineînţeles, este oraşul meu de suflet, oraşul meu natal, unde mă întorc de fiecare dată cu mare drag. Aici am crescut, aici pot să spun că a fost cea mai importantă cărămidă în performanţa mea, în succesul meu şi bineînţeles mă gândesc cu adevărat să mă reîntorc. Nu ştiu în ce domeniu sau când va fi, dacă va fi, dar cu siguranţă o să fac ceva pentru acest oraş şi o să mă implic în multe evenimente”, a spus Simona Halep.

În final, ea a ţinut să le transmită tuturor studenţilor un mesaj. “Vreau să vă mulţumesc dumneavoastră pentru toată susţinerea, pentru că o simt chiar dacă sunt la mii de kilometri depărtare şi atunci când am momente grele pe teren susţinerea dumneavoastră este importantă şi mă ajută să nu cedez chiar dacă uneori mai am şi nervi pe teren, este normal. Este un drum plin de greutăţi, dar plin de emoţii frumoase şi spun, nu este un sfat, dar pot să spun aşa: toţi studenţii, toţi tinerii care au un vis să aibă încredere în el, să muncească şi să nu cedeze niciodată pentru că orice este posibil în viaţa asta”, a mai spus Simona, care a precizat că este extrem de emoţionată. Ea a mai spus că se află în vacanţă şi îşi încarcă bateriile pentru noul sezon. “Am perioadă de vacanţă în continuare, odihnă şi încerc să-mi reîncarc bateriile pentru anul care vine”, a spus Simona Halep. Ea va primi o distincție și din partea Universității din Țimișoara. Ceremonia va avea loc pe 23 noiembrie.

Tags: