Simona Halep

Simona Halep a purtat un brâu medicinal la primul antrenament în Moscova! Ce filmuleț a postat WTA cu liderul mondial

13.10.2018 | 23:39
Simona Halep a purtat un brau medicinal la primul antrenament in Moscova Ce filmulet a postat WTA cu liderul mondial

Simona Halep va evolua în turneul de la Moscova, care va începe luni. Este ultimul turneu la care va participa liderul mondial pentru a-și asigura bonusul de 1 milion de dolari și reprezintă și repetiția finală pentru Turneul Campioanelor care se va desfășura la Singapore între 21 și 28 octombrie.

Campioana noastră va juca accidentată la Moscova ea fiind chinuită în ultimele săptămâni de o hernie de disc. Cu toate acestea, Simona Halep își asumă riscul de a evolua, în ciuda problemelor medicale. La ultimele antrenamente din capitala Rusiei, Simona Halep a purtat un brâu medicinal, dar a avut și un mesaj optimist: “Până acum totul e ok în Moscova”

Simona Halep a purtat un brâu medicinal la primul antrenament în Moscova: “Sunt hotărâtă să joc”

”Obiectivul este să fac maximum, dar în condițiile în care mă aflu e greu acest lucru, dar obiectivul principal este să rămân pe locul 1. M-am antrenat trei zile, am făcut pregătire fizică în sală, sunt destul de ok, dar nu știu cum o să fiu la meciul oficial. Eu plec cu încredere și plec hotărâtă să joc”, a spus Simona Halep înainte de plecarea la Moscova.

Rușii de la sports.ru au scris un articol în care o acuză direct pe Simona Halep că joacă la turnee doar pentru bonusul de 1 milion de dolari oferit de WTA și au un titlu cât se poate de dur: “Cum a făcut Simona Halep 550.000 de dolari cu un set pierdut”. Ideea materialului este că Simona Halep și toate celelalte jucătoare importante din circuit își fac programul în funcție de bonusurile și restricțiile pe care le dictează WTA.

WTA, filmuleț superb pentru Simona Halep: “38 de săptămâni ca număr 1 mondial”

Simona Halep va încheia și anul 2018 în fruntea clasamentului, iar parcursul excelent al campioanei noastre în acest an n-a fost uitat de cei de la WTA care au postat un filmuleț cu cele mai bune momente ale liderului mondial în 2018: “Primul titlu de Grand Slam. A cincea calificare consecutivă la Turneul Campioanelor. 38 de săptămâni ca număr 1 mondial”

Tags: