La finalul meciurilor din turul 3 de la Australian Open 2022, Simona Halep şi Alize Cornet au prefaţat, la conferinţele de presă, duelul pe care îl vor avea în optimile de finală, Dacă fostul număr 1 mondial a preferat să vorbească despre acest duel, franţuzoaica le-a transmis jurnaliştilor că nu vrea să ştie încă numele următoarei adversare.
“Mereu au fost meciuri grele cu Alize. Mă aştept să fie din nou un meci dificil, e o jucătoare care niciodată nu se dă bătută. Şi eu sunt la fel. Fiecare meci este diferit, chiar dacă am pierdut de câteva ori cu ea.
Sunt pregătită pentru acest meci. Are multă experinţă şi asta ar putea s-o ajute în următoarea partidă. Este o luptătoare, mereu mi-a plăcut de ea”, a spus Simona Halep la conferinţa de presă de la finalul meciului cu Danka Kovinic.
“Nu vreau să ştiu cu cine joc în următorul meci. Vreau să mă bucur de această victorie, nu să mă gândesc acum la următoarea adversară. Îmi pare rău, aşa am făcut şi la ultimul meci.
Nu îmi doresc să fie o obsesie calificarea într-un sfert de finală la un turneu de Mare Şlem. Vom vedea ce se va întâmpla. Voi da totul pe teren. Acum doi ani, la US Open, mi-a trecut prin minte că am ratat o şansă uriaşă”, a explicat Alize Cornet.
Simona Halep şi Alize Cornet s-au întâlnit de patru ori până în prezent, însă ultimul meci direct a avut loc în urmă cu aproape şapte ani, în 2015, la WTA Madrid, când jucătoarea din Franţa s-a impus în turul 1, scor 7-6(6), 6-3.
Singura victorie a Simonei Halep în faţa lui Alize Cornet a venit în 2013, la Turneul Campioanelor de la Sofia. Atunci, românca o învingea, în Grupa Serdika, scor 6-4, 6-4. La finalul turneului din capitala Bulgariei, fostul număr 1 mondial câştiga trofeul, al şaselea din acel an.
Alize Cornet s-a calificat în optimile de finală de la Australian Open 2022 la capătul unui meci maraton cu Tamara Zidansek, scor 4-6, 6-4, 6-2, care a durat 2 ore şi 45 de minute.
Este pentru a doua oară când Alize Cornet ajunge în optimile de finală de la Australian Open, precedenta performanţă fiind atinsă la ediţia din 2009. În urmă cu 13 ani, jucătoarea din Franţa pierdea în faţa Dinarei Safina, scor 2-6, 6-2, 5-7.
De-a lungul carierei, Alize Cornet a bifat 63 de prezenţe pe tabloul principal al turneelor de Mare Şlem, însă niciodată nu a reuşit să treacă de faza optimilor de finală.
Ultima oară când a avut şansă să ajungă în sferturile de finală, la US Open 2020, jucătoarea de 32 de ani a fost învinsă de Tsvetana Pironkova, scor 4-6, 7-6(5), 3-6.