Sporturi

Simona Halep, amintiri de la Australian Open: “A fost un dezastru! Mama mi-a zis că ar spune stop”

07.01.2019 | 17:45
Simona Halep amintiri de la Australian Open A fost un dezastru Mama mia zis ca ar spune stop

Simona Halep face dezvăluiri fără perdea despre Australian Open 2018. Australian Open 2019 se apropie cu paşi repezi, însă nu putem uita ediţia de anul trecut al primului turneu major al sezonului, acolo unde ne-am bucurat şi am fost trişti alături de Simona Halep. Liderul mondial din WTA le-a acordat britanicilor de la The Guardian un interviu amplu, în care a abordat mai multe subiecte, printre care şi cele două săptămâni petrecute anul trecut la Melbourne, acolo unde a ajuns până în finala turneului.

Jurnalistul din partea The Guardian, Donald McRae, a venit în România în off-season şi a petrecut o zi la București alături de românca din fruntea clasamentului mondial. Simona a vorbit despre cariera ei, despre succesul atins la Roland Garros, ce urmează pentru ea în acest an, dar şi despre lucrurile mai puţin plăcute pe care a fost nevoită să le trăiască în drumul ei spre succes.

Simona Halep îşi aduce aminte cu groază de Australian Open 2018. “După AO, mama a zis că în locul meu ar spune stop”

Simona Halep a avut parte anul trecut de un turneu Australian Open extrem de solicitant. Sportiva noastră a disputat mai multe meciuri maraton în căldura toropitoare din Australia. “Nu am jucat în viața mea un turneu așa de dificil. Sper să nu o mai fac niciodată. A fost un dezastru. Mama s-a speriat și a spus să nu mai fac asta niciodată pentru că a fost prea mult. A fost un avertisment. În semifinala cu Angelique Kerber am simțit că fiecare punct era un raliu de 20 de schimburi. Ea este o mare luptătoare. Sunt mândră de acel turneu. Nu a fost o mare supărare că am pierdut contra lui Caroline Wozniacki în finală. Am dat totul. Dar nu mai aveam energie la final. După finală, am terminat conferință de presă la 10 noaptea și m-au dus la testul antidoping. Am plecat la 2 dimineață pentru că nu am putut urina. Eram deshidratată. Mi-au luat sânge. La hotel am început să tremur toată și am fost dusă la spital. Mama s-a speriat și mi-a zis că dacă ar fi în locul meu, ar spune stop și s-ar bucura de viață. Am avut 3 luni foarte grele. Eram extenuată și nu mă puteam recupera total”, a declarat Simona Halep pentru sursa citată.

Reprezentanta noastră îşi va începe aventura în acest sezon competiţional la Sydney pe 9 ianuarie. Ea va intrat direct în turul inaugural. Fiind principalul cap de serie, Simona beneficiază în primul tur de BYE. În primul meci din 2019, constănţeanca în vârstă de 27 de ani se poate întâlni cu Jelena Ostapenko sau Ashleigh Barty.