Sporturi

Simona Halep, amintiri din copilărie! Face senzație cu o poză pe Instagram

11.09.2018 | 10:43
Simona Halep amintiri din copilarie Face senzatie cu o poza pe Instagram
ADVERTISEMENT

Simona Halep face valuri pe rețelele de socializare, după ce a postat pe Instagram o poză din perioada copilăriei. La doar câțiva anișori, Simo are deja conturate clar trăsăturile de astăzi, lucru remarcat și de internauți. Îmbrăcată foarte gros, micuța privește în sus, prinsă de ceea ce vede. “Many years ago”, scrie Halep la pe poză. Și într-adevăr au trecut anii, iar fetița cu fular mov și căciuliță roșie a ajuns astăzi lider mondial în tenisul feminin.

Simona Halep este în vacanță, motiv pentru care ține legătura cu fanii prin aceste poze pe care le postează pe Facebook, Instagram sau Twitter. Luni a urcat fotografii și video de la o sesiune de antrenament pe un teren de mini golf. În ultimul an, Simona s-a apropiat mai mult de fani prin intermediul rețelelor de socializare. Se apropie de un milion de urmăritori pe Instagram, în vreme ce pe Facebook a trecut deja de 1,5 milioane.

ADVERTISEMENT
Simona Halep în copilărie, poză postată pe Instagram
Poza cu Simona Halep din copilărie, postată pe Instagram, face furori pe Internet

Simona Halep, gata cu pozele pe Instagram și amintirile din copilărie! Va începe pregătirea pentru Wuhan

Totuși, liderul mondial nu mai are prea mult timp de petrecut pe rețelele de socializare. Va trebui să intensifice în curând pregătirea pentru următorul turneu la care va participa, în China, la Wuhan. Va fi în perioada 23-29 septembrie și face parte din categoria Premier 5. Este una dintre ultimele competiții ale Simonei Halep în 2018. Românca ar mai avea de disputat apoi competiția de la Beijing, din categoria Premier Mandatory, pentru a închide anul la Turneul Campioanelor.

La Wuhan, Simona Halep pornește din postura de cap de serie numărul unu și va avea parte de o competiție acerbă. Toate jucătoarele de top 10 din circuitul WTA sunt așteptate să participe la competiția din China. Inclusiv Naomi Osaka, recent câștigătoare la US Open 2018, care a intrat chiar luni între cele mai bune zece jucătoare ale lumii. Va lipsi Serena Williams, în vreme ce sora ei, Venus, a primit un wild-card din partea organizatorilor.

ADVERTISEMENT

Simona Halep păstrează un avans foarte mare în clasamentul WTA și este sigură de prezența la Turneul Campioanelor

Simona Halep este deja calificată la Turneul Campioanelor, fiind prima jucătoare din circuit care a reușit această performanță. Angelique Kerber este a doua jucătoare care și-a asigurat deja prezența la Singapore, iar alte șase jucătoare vor avea ocazia să se lupte pentru ultimul trofeu important din 2018. Petra Kvitova, Naomi Osaka, Elina Svitolina, Caroline Wozniacki, Sloane Stephens și Kiki Bertens ar fi acum pe poziții care le-ar oferi calificarea.

Chiar dacă a fost eliminată încă din primul tur la US Open, ultimul turneu de Grand Slam din 2018, Simona Halep rămâme lider autoritar în clasamentul WTA. A început această săptămână cu 8.061 de puncte, față de doar 5975, câte are a doua clasată, Caroline Wozniacki. Practic, românca nu a pierdut deloc din avansul pe care îl avea înainte de startul întrecerii de la Flushing Meadows.

ADVERTISEMENT