Simona Halep

Video. Halep, prima finală la Melbourne! Thriller cu Kerber

Simona Halep şi Angelique Kerber au oferit un meci de mare calitate în cea de-a doua semifinală de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
25.01.2018 | 08:56
Video Halep prima finala la Melbourne Thriller cu Kerber

UPDATE, ora 09:45 / Halep a ajuns în prima finală din carieră la Australian Open, după ce a trecut de Kerber într-un meci de calitate ridicată. Liderul clasamentului WTA s-a impus cu scorul de 6-3, 4-6, 9-7, după două ore şi 21 de minute. În finală, Halep o va întâlni pe Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 2 şi locul 2 WTA. Daneza conduce în meciurile directe cu 4-2, ea câştigând ultimele două meciuri jucate în 2017 (sferturi de finală a Eastbourne şi grupe la Turneul Campioanelor). Halep a câştigat două semiinale cu Wozniacki, la New Haven în 2013 şi la Dubai în 2015.


Final de meci

9-7: Halep fructifică a patra minge de meci şi este în finală la Australian Open.

8-7: Simona îşi face serviciul şi pune presiune pe Kerber.

7-7: Kerber restabileşte egalitatea.

7-6: Halep face un ghem bun de serviciu şi trece în avantaj.

6-6: Simona face un ghem fantastic şi egalează după ce a salvat două mingi de meci.

5-6: Kerber face break-ul şi va servi pentru calificarea în finală.

5-5: Halep ratează două mingi de meci şi nemţoaica egalează.

5-4: Kerber face rebreak-ul dunpă un ghem extrem de disputat.

5-3: Simona face break-ul şi va servi pentru calificarea în finală.

4-3: Halep are o revenire fantastică de la 0-30 şi îşi face serviciul.

3-3: Kerber îşi face serviciul şi egalitatea este din nou perfectă.

3-2: Simona serveşte din nou foarte bine şi trece în faţă.

2-2: Nemţoiaca restabileşte egalitatea.

2-1: Halep face un ghem bun pe propriul serviciu şi trece în avantaj.

1-1: Simona fructifică a patra minge de break şi restabileşte egalitatea.

0-1: Halep începe prost setul trei şi Kerber face break-ul.

Începe setul decisiv

4-6: Kerber fructifică a trei minge de set şi egalează.

4-5: Simona îşi pierde serviciul şi Kerber va servi pentru a egala la seturi.

4-4: Halep a ratat două mingi de break şi Kerber a egalat după un ghem lung.

4-3: Simona răspunde cu un ghem la 0 şi trece iar în faţă.

3-3: Nemţoaica îşi face serviciul şi setul este extrem de echilibrat.

3-2: Kerber face imediat rebreak şi revine în meci.

3-1: Halep este prima care face break-ul şi în setul doi.

 

2-1: Simona îşi păstrează serviciul după un ghem echilibrat.

 

1-1: Kerber răspunde şi egalează.

1-0: Halep începe bine setul secund şi îşi face lejer serviciul.

Începe setul doi

6-3: Halep fructifică a doua minge de set pe care a avut-o şi îşi trece în cont prima manşă cu un break.

5-3: Simona nu reuşeşte să închidă setul şi îşi pierde din nou serviciul.

5-2: Kerber îşi face serviciul, dar Halep va servi din nou pentru câştigarea setului.

5-1: Simona îşi pierde serviciul şi nemţoaica face şi ea un break.

5-0: Halep nu îi dă nicio şansă lui Kerber şi face şi al treilea break în set.

4-0: Simona îşi face serviciul la 0 şi are un debut de meci fantastic.

3-0: Halep mai face un break şi îşi măreşte avansul.

2-0: Simona îşi face lejer serviciul.

1-0: Halep începe meciul cu un break.

Start de meci

Lider în clasamentul WTA, Halep se află pentru prima dată în această fază a competiţiei la Melbourne, după ce a învins-o extrem de clar pe cehoaica Karolina Pliskova, scor 6-3, 6-2.

Ajunsă la 30 de ani, nemţoaica Angelique Kerber a câştigat Australian Open în 2016, an în care s-a impus şi la US Open. Ea a fost în trei rânduri lider lider mondial, 12 septembrie 2016 – 29 ianuarie 2017, 20 martie – 23 aprilie 2017 şi 15 mai – 16 iulie 2017.

Simona Halep – Angelique Kerber LIVE semifinale Australian Open. Scorul meciurilor directe este 4-4

Simona Halep – Angelique Kerber LIVE semifinale Australian Open. Cele două s-au întâlnit de opt ori până acum, iar scorul întâlnirilor este 4-4. Ultimele meciuri directe au avut loc în 2016, atunci când Halep a câştigat în semifinale la Montreal, iar Kerber s-a impus în Fed Cup, în sferturi de finală la Wimbledon, în semifinale la Cincinnati şi în faza grupelor la Turneul Campioanelor.

Simona Halep – Angelique Kerber LIVE semifinale Australian Open. Celelalte trei victorii obţinute de Halep au fost înregistrate în turul doi la Saint Rapahel în 2009, în finală la Doha în 2014 şi în turul trei la Toronto în 2015. Acest meci reprezintă o miză uriaşă pentru Simona şi în vederea apărării poziţiei de lider în clasamentul WTA.