Simona Halep a învins-o pe Danka Kovinic, scor 6-2, 6-1, şi a obţinut calificarea în optimile de finală de la Australian Open 2022. Pentru această performanţă, fostul număr 1 mondial şi-a asigurat un cec în valoare de 236.281 de dolari (328.000 de dolari australieni) şi 240 de puncte WTA.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep (15 WTA, cs 14) s-a calificat la pas în turul 3 la Australian Open, după vikctoria categorică în fața braziliencei Beatriz Haddad Maia (82 WTA), cu 6-2, 6-0.
În urma acestei victorii, ea va primi suma de 159.202 de dolari (221.000 de dolari australieni). Următoarea adversară a româncei este Danka Kovinic (Muntenegru, 98 WTA), iar dacă trece și de ea va intra în posesia sumei de 236.281 de dolari (328.000 de dolari australieni).
Aceleași sume de bani sunt valabile și în cazul Soranei Cîrstea (38 WTA), care a învins-o cu 6-2, 6-4 pe Kristina Kucova (Slovacia, 96 WTA) în turul 2.
La debutul Australian Open, Simona Halep ocupă locul 4 în topul all-time al încasărilor din tenis, fiind depăşită de Maria Şarapova şi surorile Venus şi Serena Williams. Românca a câştigat 37.982.116 de dolari, în timp ce fosta jucătoare din Rusia a strâns 38.777.962 de dolari.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep (15 WTA, cs 14) s-a calificat în turul 2 la Australian Open după ce a trecut cu 6-4, 6-3 de poloneza Magdalena Frech (102 WTA). În urma acestei victorii, dubla câștigătoare de Mare Șlem va intra în posesia unui cec de 74.198 de dolari (103.000 de dolari australieni).
Următoarea adversară a Simonei este învingătoarea partidei dintre Katye Volynets (Statele Unite, 176 WTA, venită din calificări) și Beatriz Haddad Maia (Brazilia, 83 WTA), care se joacă la această oră. Dacă ajunge în turul 3, românca își asigură 110.937 dolari (154.000 de dolari australieni).
Aceste calcule sunt valabile pentru toate celelalte românce prezente în turul 2 la Australian Open, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Sorana Cîrstea și Irina Begu.
Cu excepția Soranei, toate celelalte vor juca și la dublu, astfel că vor primi, în plus, aproximativ 21.605 dolari (30.050 dolari australieni) pentru prezența în primul tur. Tot pe tabloul principal de dublu vor mai juca Raluca Olaru și Irina Bara.
Bara, eliminată în turul 3 al calificărilor, dar prezentă pe tabloul principal ca lucky loser, are, deja, asigurată, suma de 134.121 de dolari (dintre care 112.516 dolari pentru performanțele de la simplu).
În ceea ce privește meciurile de pe tabloul de dublu, Simona Halep și Gabriela Ruse le vor avea adversare pe Jaqueline Cristian și germanca Andreea Petkovic, deci România va avea sigur o reprezentantă în turul 2, care va primi aproximativ 32.429 de dolari (45.100 de dolari australieni).
Australian Open 2022 se va disputa în perioada 17-30 ianuarie, iar fondul de premii a crescut faţă de ediţia de anul trecut, când Simona Halep s-a oprit în sferturile de finală. Acum, fostul număr 1 mondial are şansa s-o întreacă pe Maria Şarapova în topul all-time al încasărilor din tenis.
Pentru prezenţa în turul 1, Simona Halep îşi va asigura un cec în valoare de 74.198 de dolari (103.000 de dolari australieni). Suma este dublă faţă de premiul primit pentru câştigarea trofeului la WTA Melbourne Summer Set 1, primul turneu al anului.
Calificarea în turul 2 i-ar aduce un premiu în valoare de 110.937 dolari (154.000 de dolari australieni). Un succes în turul 3 este premiat cu 159.202 de dolari (221.000 de dolari australieni). Accederea în optimile de finală înseamnă un plus financiar de 236.281 de dolari (328.000 de dolari australieni).
Sumele încep să crească din sferturi, unde premiul este de 387.919 de dolari (538.500 de dolari australieni). În semifinale, jucătorii primesc 644.731 de dolari (895.000 de dolari australieni).
Finaliştii se aleg cu 1.134.583 de dolari (1.575.000 de dolari australieni), în timp ce campionii pleacă acasă cu cecuri în valoare de 2.071.064 de dolari (2.875.000 de dolari australieni).
În prezent, Simona Halep ocupă locul 4 în topul all-time al încasărilor din tenis, fiind depăşită de Maria Şarapova şi surorile Venus şi Serena Williams. Românca a câştigat 37.982.116 de dolari, în timp ce fosta jucătoare din Rusia a strâns 38.777.962 de dolari în perioada 2001-2020.
Astfel, diferenţa între cele două este 795.846 de dolari. Pentru a trece pe locul 3, Simona Halep ar trebuie să ajungă în finala Australian Open 2022. Un parcurs până în semifinale ar fi echivalent cu o apropiere de Maria Şarapova, pe care ar putea s-o depăşească la turneele din luna februarie.
Simona Halep este la cea de-a 13-a participare la Australian Open, iar în 12 rânduri s-a aflat pe tabloul principal al turneului. În 2010, românca intra în calificări, dar era eliminată de Stephanie Foretz în turul 1, scor 4-6, 6-4, 4-6, şi încasa 2.376 de dolari, primul ei cec australian.
Cel mai mare premiu l-a încasat în 2018, când a pierdut finala jucată împotriva lui Caroline Wozniacki. Pentru acel parcurs, Simona Halep a primit un cec în valoare de 1.517.472 de dolari.
La ediţia din 2021, Simona Halep s-a oprit în sferturile de finală, unde a fost învinsă de Serena Williams, astfel că a plecat acasă cu 359.899 de dolari.
În total, Simona Halep a câştigat 3.488.599 de dolari la Australian Open, turneu unde a reuşit să joace o finală (2018), o semifinală (2020) şi trei sferturi de finală (2014, 2015 şi 2021).