Sporturi

Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din România în 2019: „A fost cel mai bun an pentru că am câștigat la Wimbledon!” + A anunțat că nu joacă în FED Cup

27.12.2019 | 19:18
Simona Halep cea mai buna jucatoare de tenis din Romania in 2019 A fost cel mai bun an pentru ca am castigat la Wimbledon  A anuntat ca nu joaca in FED Cup
Simona Halep a fost desemnată cea mai bună jucătoare de tenis din România în 2019. Sursă Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Simona Halep a primit vineri titlul de cea mai bună jucătoare de tenis din România în 2019. La finalul evenimentului organizat de Federația Română, sportiva clasată pe locul patru în ierarhia WTA a declarat că a fost cel mai bun an din punct de vedere profesionat, reușind să triumfe la Wimbledon, un vis pe care l-a avut din copilărie.

„La Jocurile Olimpice voi participa în toate probele”

Simona Halep susține că va participa la toate probele de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, simplu, dublu și dublu mixt, pentru a face tot posibilul să aducă o medalie pentru România. De asemenea, Halep susține că 2019 a fost cel mai bun an din carieră, datorită succesului istoric de la Wimbledon.

ADVERTISEMENT

Vreau să mulțumesc Federației care a fost alături de noi mereu, domnului Țiriac, care mereu ne susține. E o mare onoare pentru mine, am avut alături de mine mulți oameni în acest an. A fost un an în care am câștigat trofeul la Wimbledon, care a fost mereu un vis pentru mine.

Chiar dacă poate nu a fost cel mai bun an, eu îl consider cel mai bun pentru că am câștigat la Wimbledon. La FED Cupă am dat tot ce am avut mai bun pentru a ajunge în finală, păcat că nu am reușit, dar mă bucur că am putut juca pentru România și o voi face în continuare cu aceeași plăcere.

ADVERTISEMENT

La Jocurile Olimpice voi participa la tot ce se poate, voi face tot ce îmi stă în putere pentru a aduce o medalie pentru România”, a declarat Simona Halep la TV Digisport.

De asemenea, Simona Halep a anunțat că nu va juca în FED Cup anul viitor: „Am ajuns la concluzia că va fi greu să particip la Fed Cup. Ca să fiu aptă pentru Jocurile Olimpice, am decis să-mi canalizez toate forţele pentru acest obiectiv. Nu mă retrag din echipa de Fed Cup. Nu ştiu dacă o să fiu la Cluj, la meciul cu Rusia”.

ADVERTISEMENT

Echipa de FED Cup

În aceeași gală, echipa de FED Cup a României a fost premiată pentru semifinala reușită în primăvară, pierdută în fața naționalei Franței. Monica Niculescu, Mihaela Buzărnescu, Raluca Olaru, componentele echipei alături de Simona Halep, au ținut un discurs la evenimentul de vineri.

„Mă uit la aceste imagini frumoase și am doar amintiri plăcute, au fost meciuri extraordinare. Mă bucur că am putut ajunge în semifinală, am fost atât de aproape de o finală, mă bucur că am făcut parte dintr-o echipă atât de frumoasă. Am ajuns în semifinală după 46 de ani”, susține Monica Niculescu.

ADVERTISEMENT

Ar fi fost extraordinar să ajungem în finală, dar a fost un rezultat formidabil și prezența în semifinale, sperăm să repetăm și în 2020”, a declarat Mihaela Buzărnescu.

Mă bucur că pot face parte dintr-o generație atât de frumoasă, sper să particip și la anul în echipa de FED Cupă și să reușim un rezultat și mai bun”, a spus Raluca Olaru.

La sfârșitul galei, Simona Halep a transmis un mesaj susținătorilor, care îi sunt alături la fiecare turneu, în toate colțurile lumii.

Mă bucură că oamenii chiar apreciază munca şi efortul pe care îl depun zi de zi. Le mulţumesc pentru susţinerea necondiţionată. Oriunde merg am susţinători foarte mulţi şi sunt mândră de acest lucru. Sper ca românii să se întoarcă acasă şi să mă susţină din tribune, la turneele din străinătate, doar în vizită”, a declarat Halep.

ADVERTISEMENT