Fotbal international

Americanii nu dorm de grija lui Halep: “Nu merită să fie pe locul 1!”

Siteul ESPN prezintă un material despre sistemul defectuos de punctare în tenisul feminin. Poziţia de lider mondial a Simonei Halep este contestată....
31.10.2017 | 12:50
Americanii nu dorm de grija lui Halep Nu merita sa fie pe locul 1
ADVERTISEMENT

Siteul ESPN prezintă un material despre sistemul defectuos de punctare în tenisul feminin. Poziţia de lider mondial a Simonei Halep este contestată.

Nu toată lumea acceptă regulile impuse de WTA pentru stabilirea celei mai bune jucătoare a anului, pe baza numărului de puncte adunat din competiţiile la care a participat. Un atac deosebit de dur la adresa Simonei Halep şi a modului in care aceasta a iesit lider mondial in 2017 este realizat pe siteul televiziunii americane ESPN. sub semnătura lui Peter Bodo. Titlul articolului spune tot: “Merită Halep să fie numărul 1 sau clasamentul trebuie schimbat?”. Autorul articolului a cerut opiniile mai multor specialişti din sportul alb, în frunte cu antrenorul Serenei Williams, Patrick Mouratoglu.

ADVERTISEMENT

“Mult doritul loc 1 a ajuns în mâinile Simonei Halep, care a câştigat un singur turneu în 2017, Madrid. E un turneu important, dar nu se compară cu Turneul Campioanelor! Halep are un procentaj negativ (5-6) în faţa jucătoarelor din Top 10, a avut cu 13 victorii mai puţin decât Wozniacki şi a pierdut de doua ori în faţa danezei în acest an. Wozniacki a câstigat al cincilea titlu ca importanţă din tenisul feminin, iar în 2017 a ajuns în 10 finale, a avut cele mai multe victorii din sezon (60) şi cele mai multe în faţa jucătoarelor de Top 10 (14). Dar s-a trezit luni dimineaţă clasată pe locul 3… Nu trebuie blamată dacă se simte înşelată!”.Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe GRUPA B pentru a vedea rezultatele din celelalte jocuri din grupele Ligii Campionilor! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi.

Simona Halep ocupă locul 1, ca urmare a constanţei dovedite pe parcursul întregului an. Însă acest mod de stabilire a clasamentului mondial este vehement contestat de către Peter Bodo, care susţine că nu este normal să se procedeze astfel şi aduce în sprijin declaraţiile unor nume importante din tenis. “Nu jucătoarele sunt vinovate pentru locurile pe care le ocupă în clasament, ci sistemul din tenis! Caracterul neobişnuit de competitiv al acestui an ne ajută să explicăm aceste defecte. De când a fost introdus clasamentul computerizat a existat o luptă între cei care susţin constanţa şi oamenii care pretind că trebuie răsplătite în primul rând rezultatele obţinute la evenimentele importante şi contra unor adversare de top. Dar oare se va schimba ceva?”.

ADVERTISEMENT

Cine o apără pe Simona Halep

Iată care este punctul de vedere al antrenorului Serenei Williams, cunoscutul Patrick Mouratoglu: ,”Nu ar trebui să fii numărul 1 dacă nu ai câştigat un Grand Slam în acel an. Dacă totuşi se întâmplă asta, e irelevant! După ce am început să lucrez cu Serena în 2012, a câştigat Wimbledon, a luat medalia de aur la Jocurile Olimpice, apoi US Open şi Turneul Campioanelor. La finalul anului era însă pe locul 3! Un alt antrenor, Craig Kardon, se alătură şi el acestor opinii: “Accentul ar trebui să fie pe turneele de Grand Slam. Că te descurci bine în circuit ar trebui să conteze, dar uitaţi-vă la unele campioane cât de puţin joacă! Ele sunt marile staruri şi sunt dezavantajate. Simplificaţi treaba, oferiţi mai multe puncte la Grand Slam-uri! În plus, oamenii le consideră mai importante”, a spus fostul antrenor al Martinei Navratilova.

Există însă şi o apărătoare a actualului sistem şi implicit al Simonei Halep, care este beneficiara sa. Este vorba de fosta mar campioană Martina Navratilova: “Să fii numărul 1 trebuie să fii mai bună decât toate celelalte. Ca să câştigi un Grand Slam trebuie să fii mai bună decât şapte jucătoare”. Simona Halep este a treia jucătoare din istoria tenisului care devine numărul 1 fără a fi câştigat vreun Grand Slam, după Jelena Jankovic în 2008 şi Caroline Wozniacki în 2010 şi 2011.

ADVERTISEMENT
Tags: