Sporturi

Halep critică WTA! “Mi-a ajuns, sunt jucătoarea cu cel mai prost program”. Reacţia organizatorilor

11.08.2018 | 15:36
Halep critica WTA Mia ajuns sunt jucatoarea cu cel mai prost program Reactia organizatorilor

Simona Halep critică WTA. Jucătoarea de tenis din România s-a calificat în semifinalele turneului de la Montreal, după ce a învins-o pe Caroline Garcia, scor 7-5, 6-1. Sportiva de 26 de ani s-a plâns de programul încărcat şi de faptul că a jucat multe meciuri într-un interval foarte scurt.


UPDATE, ora 15:36 / După ce a criticat faptul că a avut un program încărcat în ultimele zile la turneul WTA de la Montreal, Simona Halep a primit un răspuns din partea organizatorilor. “În cazul unei jucătoare ca Simona Halep, care a câştigat turneul în 2016, ştim că este una dintre favoritele publicului şi de aceea dorim să o mulţumim cât mai bine. Dar din cauza altor constrângeri, nu am reuşit să o facem azi. Am impresia că suntem un pic cu mâinile legate şi eu îi înţeleg reacţia, pentru că ea este concentrată asupra pregătirii ei, timpului de recuperare şi înţeleg că ar fi dorit ca lucrurile să se desfăşoare diferit. Dar în acelaşi timp nu am pus-o să joace pe terenul Banque Nationale (n.red. a doua arenă). Trebuie să ne descurcăm cu ce avem. WTA face programul, noi putem doar să sugerăm câte ceva, dar decizia finală le aparţine. Două lucruri au afectat programul acestui turneu, vremea şi numeroasele jucătoare care au evoluat şi la simplu şi la dublu”, a declarat Valerie Tatreault, directorul de comunicare al Federaţiei Canadiene de Tenis.


Dacă vă uitați la program, cred că sunt jucătoarea cu cel mai prost program într-o săptămână. Asta se întâmplă la aproape fiecare turneu. Cred că cei de la WTA sunt puțin supărați pe mine. Mereu sunt pusă foarte târziu în program. Sunt foarte supărată din cauza asta. Dacă verificați programul acestui turneu, și al altora, veți vedea ce e corect și ce nu e corect. Adversara mea are deja 6 ore de când e la hotel și se odihnește. Eu tocmai am terminat meciul și acum sunt la conferință. Voi ajunge din nou foarte târziu la hotel”, a declarat Simona Halep la conferinţa de presă de la finalul meciului Caroline Garcia.

Simona Halep critică WTA

Simona Halep critică WTA. Chiar dacă s-a plâns de programul încărcat, sportiva a precizat că nu a vorbit despre acest lucru cu celelalte jucătoare din circuit. “Nu vorbesc cu alte jucătoare despre asta. E doar legat de mine. Vorbesc cu cei din echipa mea. Și ei sunt supărați. Nu m-am plâns niciodată de program. Nu mă plâng niciodată de nimic. Dar azi mi-a ajuns”, a mai susţinut Simona Halep.

În semifinalele turneului WTA de la Montreal, Simona Halep o va întâlni pe Ashleigh Barty (Australia, locul 16 WTA). Meciul este programat la ora 20:00, fiind primul din penultimul act al competiţiei. Liderul mondial le-a eliminat pe Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia), Venus Williams (SUA) şi Caroline Garcia (Franţa) la turneul din Canada. Dacă se va califica în finală, Simona Halep o va întâlni pe câştigătoarea din meciul Sloane Stephens (SUA) – Elina Svitolina (Ucraina).

Simona Halep, două meciuri într-o zi la Rogers Cup 2018

Simona Halep are toate motivele să fie nervoasă pe WTA, după ce a fost nevoită să joace două meciuri într-o singură zi, cu Anastasia Pavlyuchenkova şi Venus Williams. Sportiva din România are parte de un program greu şi sâmbătă. Meciul din sferturi, contra Carolinei Garcia, s-a terminat la ora 03:10, ora României, în timp ce duelul cu Ashleigh Barty va începe la ora 20:00, ora României.

După victoria din meciul de sâmbătă noapte, Simona Halep a devenit prima jucătoare calificată la Turneul Campioanelor de la Singapore. Va fi pentru al cincilea an la rând când sportiva de 26 de ani obţine calificarea la turneul care reuneşte cele mai bune opt jucătoare de tenis ca punctaj din anul curent. Turneul Campioanelor din 2018 e programat în săptămâna 22-28 octombrie. La ediţia de anul trecut, Simona Halep a fost eliminată din faza grupelor, fiind învinsă de Elina Svitolina (Ucraina) şi Caroline Wozniacki (Danemarca). Singura victorie a obţinut-o în faţa Carolinei Garcia, pe care a învins-o, în două seturi, scor 6-4, 6-2. În 2018, Simona Halep a câştigat două turnee, la Shenzhen şi la Roland Garros.

Simona Halep critică WTA
Simona Halep critică WTA