Simona Halep a legat, pentru prima oară după revenirea din suspendare, trei meciuri într-o lună. Deși fostul număr 1 mondial s-a întors în circuit, rezultatele nu sunt încă la nivelul său obișnuit. În ultimul duel, „Simo” a cedat în două seturi cu Yue Yuan, scor 3-6, 3-6.
Sportiva româncă a vorbit la scurt timp după înfrângerea de la Hong Kong și se declară mulțumită de evoluția sa. Halep consideră că are nevoie de continuitate pentru a putea reveni la nivelul cu care era obișnuită.
Totodată, fostul număr 1 mondial susține că e mulțumită cu rezultatele obținute în carieră și că este împăcată cu sine. Și sumele câștigate de Simona Halep sunt mult mai mici față de cele de dinainte de suspendare.
„Fizic, pe partea de meciuri, este mult mai dificil, este diferență de la antrenament la meci. Îmi va lua ceva să mă adaptez. La retur mă descurcam și înainte și a rămas partea asta, serviciul a fost destul de slab. Nu o să fiu foarte critică cu mine, o să merg mai departe și o să văd ce o să fac
Ce fac acum e un bonus, am făcut destule în carieră și sunt împăcată. Am jucat doar 2-3 meciuri, nu am jucat cu jucătoare foarte puternice. Am urmărit la televizor, Swiatek și Sabalenka sunt foarte puternice și lovesc mingea bine”, a spus Simona Halep, potrivit DigiSport.
Simona Halep a fost suspendată în data de 7 octombrie 2022, iar după decizia TAS pedeapsa de 4 ani a fost redusă la doar 9 luni. Revenirea lui „Simo” a avut loc în luna martie, însă până în prezent românca a reușit doar o victorie din cele 5 meciuri disputate după ce s-a întors în circuitul WTA.
După ultima înfrângere, Simona Halep a ținut să mai puncteze că este fericită că nu mai resimte dureri în zona genunchiului și că nu mai face aceleași greșeli pe care le făcea înainte. În același timp, românca susține că încă nu a trecut încă peste perioada lungă de absență, din punct de vedere fizic.
„Nu este o dramă ce se întâmpla acum, e normal, a fost o perioadă lungă în care n-am jucat. Vin după o accidentare, cu ruptură de cartilaje. Este foarte greu să joci, dar acum nu mă mai doare. Nu vreau să o iau ca pe o luptă, încerc să dau cât pot de fiecare dată și să muncesc. Tenisul meu e ok, nu mai fac greșelile pe care le făceam înainte.
N-a fost așa de cald cum a fost la primul turneu din Asia. Oricum, condițiile sunt la fel pentru toată lumea. Am câteva zile de pauză și voi discuta cu domnul Dobre (n.r. Daniel Dobre, antrenorul ei) să vedem ce facem mai departe. Face parte din proces, nu mă deranjează, în sensul că nu este o dramă”, a completat Simona Halep, conform sursei amintite mai sus.