Sport

Simona Halep s-a retras de la Miami Open 2022 și nu va mai juca la Billie Jean King Cup!

Simona Halep a fost nevoită să se retragă de la Miami Open 2022, chiar înaintea meciului din turul secund cu Daria Saville, din cauza unor probleme medicale.
24.03.2022 | 19:17
Simona Halep sa retras de la Miami Open 2022 si nu va mai juca la Billie Jean King Cup
Simona Halep a acuzat dureri la coapsă și a decis să se retragă de la Miami Open 2022, chiar înaintea meciului cu Daria Saville din turul doi. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT
24-03-2022
17:18

Halep ratează turneul de la Charleston și meciul cu Polonia

Simona Halep a anunțat într-un mesaj postat pe rețelele de socializare că va fi nevoită să absenteze timp de trei săptămâni de pe teren și din această cauză va rata turneul de la Charleston și meciul împotriva Poloniei din Billie Jean King Cup.

”În timp ce mă antrenam ieri (n.r. – miercuri) la Miami, am simțit o durere ascuțită la piciorul stâng. M-am luptat cu problemele coapsă de la semifinala de la Indian Wells și am sperat că se va îmbunătăți, dar am făcut un RMN aseară și, din păcate, a arătat că sunt probleme. Corpul meu are nevoie de timp.

Va dura până se va vindeca și voi fi în afara competițiilor timp de trei săptămâni. Asta înseamnă că a trebuit să iau decizia foarte grea de a renunța la Miami, Charleston și Fed Cup.

Deși mi se pare o veste cu adevărat dezamăgitoare de împărtășit, îmi păstrez încrederea de la începutul meu grozav de an și sunt motivată să fac totul pentru a fi pregătită pentru sezonul pe zgură. Vă mulțumesc pentru sprijinul continuu în momente bune, dar și mai puțin bune”, a scris Halep pe contul de Twitter.

24-03-2022
16:54

Halep s-a retras de la Miami Open 2022

Simona Halep a acuzat dureri la coapsă și a decis să se retragă de la Miami Open 2022, chiar înaintea meciului cu Daria Saville din turul doi.

Halep, care ar fi trebuit să joace în această seară împotriva australiencei, era direct calificată în turul secund. Ea a acuzat probleme la coapsa stângă încă de săptămâna trecutăî, atunci când a fost învinsă de poloneza Iga Swiatek, în semifinale la Indian Wells.

Meciul Simona Halep – Daria Saville are loc joi, 24 martie, cu începere de la ora 23:00, ora României, ora 14:00 în SUA, în cadrul turului 2 al Mastersului de 1000 de puncte și premii de 8,5 milioane dolari de la Miami. Simona, cap de serie nr.23, a ajuns până în semifinale la Mastersul de la Indian Wells.

Unde se joacă meciul Simona Halep – Daria Saville

Confruntarea Simona Halep – Daria Saville se desfășoară joi, 24 martie, în jurul orei 23:00, ora României, pe terenul 7 din cadrul complexului Hard Rock Stadium, urmând partidei dintre Heather Watson și Elina Svitolina. În program mai figurează tot pe terenul 7 alte două meciuri din turneul masculin plus una de dublu bărbați.

ADVERTISEMENT

Ca urmare a faptului că este cap de serie Simona Halep intră în concurs din al doilea tur. Ca de obicei, în tribune se vor afla și numeroși fani români, care vor crea sigur o atmosferă excelentă pentru Halep dar și pentru celelalte românce prezente: Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse și Irina Begu.

Cine transmite la TV partida Simona Halep – Daria Saville

Partida Simona Halep – Daria Saville se joacă joi, 24 martie, de la ora 23:00 ora României, ora 14:00, ora SUA, în turul 2 al turneului Masters de la Miami și este transmisă în direct și în exclusivitate pe programul Digi Sport 4. O mai puteți urmări și dacă intrați pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

Joi, 24 martie, se anunță a fi o zi capricioasă la Miami, singura, de altfel, în prognoza meteo, cu un cer acoperit și posibilități sporite de precipitații. Temperatura va urca până la 29 de grade, în schimb un dușman pentru sportivi și sportive va fi umiditatea foarte ridicată, de aproape 85 la sută.

Simona Halep are probleme medicale la coapsă înaintea meciului cu Daria Saville

Din păcate, Simona Halep vine la Miami având o problemă medicală. În timpul celui de-al doilea set al semifinalei de la Indian Wells, cu poloneza Iga Swiatek, ea s-a accidentat alergând după o minge și a avut nevoie de intervenția staffului medical al turneului. A continuat să joace având un bandaj la coapsă dar problema e că durerile nu au dispărut și românca a decis să joace la Miami purtând același bandaj.

ADVERTISEMENT

Simona a arătat la Indian Wells faptul că se află pe un trend ascendent al formei sportive și multă spune că dacă ar fi reușit să câștige primul set al semifinalei ar fi avut mari șanse să joace pentru trofeu, deși Iga Swiatek este la această oră una dintre cele mai bune jucătoare din circuitul WTA.

Cote la pariuri la jocul Simona Halep – Daria Saville

Pentru casele de pariuri Simona Halep este ultrafavorită a meciului cu australianca Daria Saville, nume luat de jucătoare după căsătoria cu tensimanul de la Antipozi Luke Saville. Halep are o cotă de 1,15 la victorie iar Saville dacă dă lovitura are cotă 6,00. Un set pentru Saville valorează 2,70 iar total seturi over 2,5 ajunge la 3,20.

ADVERTISEMENT

Simona Halep a jucat până acum de patru ori cu Daria, sub numele ei de Gavrilova și scorul este de 3-1 pentru româncă. Halep s-a impus în 2015 la Indianapolis, în 2016 la Montreal și la Cincinnati și a pierdut tot în 2016, pe zgură, la Roma.

ADVERTISEMENT