Simona Halep

Simona Halep, decorată de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional “Steaua României”: “E mai greu decât în finala de la Wimbledon”

30.07.2019 | 12:09
Simona Halep decorata de presedintele Klaus Iohannis cu Ordinul National Steaua Romaniei E mai greu decat in finala de la Wimbledon

Simona Halep va fi decorată de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional ”Steaua României”! Șeful statului a semnat decretul privind decorarea jucătoarei de tenis care a reușit să-și adjudece trofeul de la Wimbledon. Ceremonia va avea loc la o dată ulterioară, dar în mod sigur aceasta va fi la Palatul Cotroceni. De altfel, Klaus Iohannis a salutat victoria lui Halep la puține momente după încheierea jocului cu Serena Williams printr-o postare pe Facebook.

UPDATE, ora 12:11 / Simona Halep a ţinut un scurt discurs la Palatul Cotroceni, după ce a primit Ordinul Naţional “Steaua României”. “Vă mulţumesc foarte mult pentru această distincţie. Este o mare onoară. Sper ca prin aceste rezultate să-i inspir pe copii. Vreau să le mulţumesc părinţilor, antrenorilor mei, sunt destul de mulţi. Ei au construit această casă, cum îi spun eu carierei mele. Vreau să le mulţumesc lui Daniel Dobre, Theo Cercel, Darren Cahill, care a contribuit mult la acest succes. Românilor de pretutindeni, care mă susţin peste tot. Sunt mândră că sunt româncă. E mai greu decât în finala de la Wimbledon”, a spus Simona Halep.


UPDATE, 30 iulie, ora 12:03 / Simona Halep a fost decoratp cu Ordinul Naţional “Steaua României”. “Îţi confer azi cea mai mare distincţie a statului român pentru câştigarea trofeului prestigios de la Wimbledon, dar şi pentru performanţele obţinute de-a lungul carierei. Vă felicit din toată inima. A fost mai mult decât un meci. Simona Halep este deja una dintre cele mai iubite sportive din România. A inspirat milioane de oameni din diferite colţuri ale lumii. Reprezentaţi un frumos model pentru tânăra generaţie. Aţi scris o pagină importantă din istoria temnisului românesc în doar 55 de minute, la Wimbeldon. Datorită talentului, pasiunii, determinării, perseverenţei şi a prgătirii constante, aţi reuşit să deveniţi prima jucătoare din România care deţine acest titlu. A fost mai mult decât un meci, a fost o lecţie de concentrare, de forţă fzică şi pshică, de urioaşă ambiţie. Aţi demonstrat tutur că, prin efort constant şi pasiune, se pot obţine performanţe deosebite pe scena mondială a sportului. Vă mulţumesc, în numele românilor, pentru modul în care promovaţi ţara şi sportul românesc”, a spus Klaus Iohannis.


Simona Halep, decorată de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional ”Steaua României”!

”Ca urmare a performanţei extraordinare obţinute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincţii a statului român, Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că, ”prin dăruirea, devotamentul şi profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât şi în afara sa, Simona Halep a promovat numele ţării noastre în întreaga lume”. ”Simona Halep este un model pentru tânăra generaţie, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaş câştig pentru sportul românesc”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Simona Halep, decorată de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional ”Steaua României”! Halep
Simona Halep a câștigat turneul de la Wimbledon. Sursa foto – facebook

Cum s-a impus Halep la Wimbledon

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc. A fost o finală de vis pentru româncă. Halep a început perfect meciul şi la un moment dat conducea cu 4-0. Cu greu și-a revenit americanca. Serena a bifat târziu un prim game şi nu a rezistat asaltului ofensiv orchestrat de Halep.

Setul 2 s-a jucat pe aceleași coordonate cu Simona Halep la conducere. Românca a izbutit un break și s-a dovedit de neoprit, Serena nereuşind să îşi adjudece decât două game-uri. La final, Halep a sărbătorit alături de familie și staff victoria de la Wimbledon.