Simona Halep

Simona Halep dezvăluie avantajul pe care îl are la WTA Miami 2019: ”Asta mi-a dat încredere”. VIDEO

Autori: Traian Terzian, Valeriu Tache | 26.03.2019 | 09:18
Simona Halep a dezvăluit într-o conferință de presă avantajul pe care îl are la WTA Miami 2019

Jucătoarea de tenis Simona Halep a dezvăluit într-o conferință de presă avantajul pe care îl are la WTA Miami 2019. Imediat după victoria extraordinară în fața americanei Venus Williams în optimile de finală, românca a declarat că îi merge foarte bine serviciu și acest lucru îi dă o mare încredere la competiția din Florida, acolo unde urmează să o întâlnească pe chinezoaica Qiang Wang.

Simona Halep dezvăluie avantajul pe care îl are la WTA Miami 2019: ”Simt că am ceva sigur”

”Am fost destul de puternică la serviciu. De altfel, de la meciul de dublu pe care l-am disputat aici m-am simțit tot mai bine la acest capitol. Sunt tot mai încrezătoare. Faptul că am văzut că pot căștiga game-uri cu ușurință la serviciu mi-a dat încredere. Simt că am ceva sigur”, a dezvăluit Simona Halep avantajul pe care îl are la WTA Miami 2019.

La interviul acordat pe teren imediat după încheierea meciului, Simona Halep a afirmat că îi face o mare plăcere să joace împotriva surorilor Williams: “Mă bucur că rezist de atât de mult timp în top 10, îmi place să joc tenis. Iar efortul meu este răsplătit. Am știut că Venus nu cedează, că trebuie să lupt până la capăt. Am jucat bine, este mereu o plăcere să joc împotriva surorilor Williams. Mulțumesc tuturor celor din tribune, ne vedem în runda următoare”.

Simona Halep sărbătorind cu pumnul strâns victoria din meciul cu Venus Williams
Simona Halep sărbătorind cu pumnul strâns victoria din meciul cu Venus Williams

Halep – Wang se va juca în noaptea de miercuri spre joi

În sferturile de finală de la turneul de categorie Premier Mandatory de la Miami, Simona Halep o va întâlni pe chinezoaica Qiang Wang, locul 18 WTA, care a trecut de compatrioa sa Yafan Wang, cu scorul de 7-5, 6-4. Partida se va disputa în noaptea de miercuri spre joi, organizatorii urmând să anunțe ora de start. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit anul trecut la Indian Wells, iar românca s-a impus în minimum de seturi.

Simona Halep se află în cursa pentru recuperarea locului 1 WTA, iar acest lucru se poate întâmpla chiar de la turneul de la Miami, mai ales că actualul lider, japoneza Naomi Osaka, a părăsit deja competiția. Anul trecut, românca a părăsit competiția în turul 3, astfel că ea se află deja pe plus în Florida. Pentru calificare aîn sferturi, Simona va primi 215 puncte WTA și un un premiu în valoare de 182.000 de dolari.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!