Simona Halep, dezvăluiri inedite după prima victorie din 2020! Are şi altă echipă preferată în afară de Viitorul şi FCSB ?

Marian Popovici   
în Tenis
14/01/2020, 12:06
Simona Halep, dezvăluiri inedite după prima victorie din 2020! Are şi altă echipă preferată în afară de Viitorul şi FCSB ?
Simona Halep, dezvăluiri inedite după prima victorie din 2020! Are şi alte echipă preferată în afară de Viitorul şi FCSB ?

Simona Halep a câştigat primul meci al anului după ce a învins-o în două seturi pe australianca Ajla Tomljanovic, scor 6-4, 7-5. Campioana noastră va juca în sferturile de finală cu învingătoarea din meciul Sabalenka – Pera

Simona Halep, dezvăluiri inedite după prima victorie din 2020: “Am obosit puţin în setul secund”

Imediat după meci, Simona Halep s-a declarat foarte fericită de prima victorie a anului, mai ales că precedentele două confruntăric cu Tomljanovic au fost foarte disputate: “A fost un meci greu, dar mă aşteptam.

Ambele meciuri cu Ajla au fost foarte grele. Este foarte important să câştig meciul inaugural al anului. Mă bucur că m-am calificat mai departe. Primul meci este foarte dificil şi chiar dacă te antrenezi săptămâni la rând şi este greu să te concentrezi. Am obosit puţin în setul secund. O să fac o baie de gheaţă, masaj şi odihnă în cameră”, a spus Halep la final.

Are o nouă echipă preferată după FCSB şi Viitorul: “Sunt un mare fan al echipei Port Adelaide”

Campioana noastră a surprins din nou când a fost întrebată despre echipa preferată din Adelaide. Spre dezamăgirea publicului, Halep a declarat că ţine cu echipa Port Adelaide, în timp ce majoritatea celor prezenţi susţineau rivalii de la Crows:

“Mă bucur că îl am pe Darren din nou alături de mine. Mulţumesc D pentru oncourt coaching, chiar m-a ajutat. Adelaide este ca şi a doua mea casă. Sunt un mare fan al echipei Port Adelaide. Nu cred că pot să ţin cu echipa rivală din oraş, cu Adelaide Crows”, a spus Halep la final râzând.

De altfel, Darren Cahill a fost cooptat la finalul anului 2018 în conducerea clubului Port Adelaide, iar probabil că antrenorul i-a transmis Simonei şi pasiunea pentru echipa de fotbal australian din oraşul natal.

Hagi o laudă pe Halep: “Simona este prea mare, noi suntem bucuroşi”

De-a lungul timpului, Simona Halep s-a remarcat prin simpatia pe care a arătat-o cluburilor FCSB şi Viitorul. În anul 2014, Simona a participat la meciul FCSB – Dinamo din Ghencea, având la gât un fular al roş-albaştrilor, iar în 2019 s-a antrenat la Roland Garros într-un tricou al Viitorului spunând că Hagi este unul din idolii ei.

“Ne dăm mesaje reciproce. Suntem din aceeași zonă, ne respectăm. Simona e prea mare, noi suntem bucuroși, fericiți că ne-a purtat tricoul. Aş purta şi eu un tricou de al ei, dar să nu mă puneţi să port fustă!”, a fost mesajul lui Gheorghe Hagi după ce Simona a purtat tricoul Viitorului la Roland Garros.

Este o săptămână de “încălzire” pentru Simona Halep, în condiţiile în care campioana noastră se pregăteşte de primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care va începe pe 20 ianuarie.

  • 28 de ani are Simona Halep
  • 4 WTA este locul ocupat de Simona Halep 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles