Sporturi

Simona Halep domină ca Serena! Cifrele care dovedesc forța româncei în WTA

12.06.2018 | 17:35
Simona Halep domina ca Serena Cifrele care dovedesc forta romancei in WTA

Simona Halep domină ca Serena! Românca are un start de 2018 de excepție, în care a spulberat deja cel mai important al criticilor ei. A câștigat titlul de Grand Slam de la Roland Garros și pare pregătită de a mai adăuga trofee importante în palmaresul deja uriaș. Cât despre locul 1 WTA, a fost obținut încă de la finalul lui 2017. Ultimul argument rămas celor mai împătimiți critici rămăsese anvergura Simonei, care nu ar fi pe măsura unor jucătoare ca Serena Williams, Maria Şarapova, sau Victoria Azarenka.

Pentru a demonstra că acest start de 2018 este suficient pentru ca Halep să demonteze şi această afirmaţie, FANATIK.RO face o analiză a punctelor obţinute de româncă în prima parte a acestui 2018, din deja cunoscutul clasament Race, şi le comparăm cu punctajele deţinute de Serena Williams în ultimii 10 ani, sau ale celorlalte jucătoare care au dominat în respectiva perioadă, ca Maşa sau Azarenka. Concluzia este una simplă. În acest an, Simona a dominat circuitul feminin la fel cum o făceau marile jucătoare în vremurile bune. Doar Serena, în două rânduri, şi Azarenka, o dată, au avut mai multe puncte decât Simona în această fază a sezonului. Asta în ultimii 10 ani.

Simona Halep domină ca Serena! Ce puncte scoteau marile jucătoare în prima jumătate de an

  • 2018. Simona Halep lider, 5.285 puncte

Cu titlu la Roland Garros şi finală la Australian Open, Simona Halep s-a descurcat excelent în prima parte a sezonului. La aceste performanţe se mai adaugă titlul de la Shenzhen, finala de la Roma, semifinala de la Indian Wells şi sfertul de finală de la Madrid. Practic, un sezon în care rămân puţine lucruri pe care Simona şi le-ar putea dori îmbunătăţite.

  • 2017. Simona Halep lider, 3490 puncte.

În aceeaşi parte a sezonului trecut, după Roland Garros, Simona Halep era tot pe primul loc în clasamentul Race. Dar lucrurile erau mult mai echilibrate. Atunci, românca avea doar 3490 de puncte, mare parte obţinute din sezonul excelent de zgură, cu titlu la Madrid, plus finale la Roma şi Roland Garros. Pliskova era pe 2, cu 3.287.

  • 2016. Serena Williams lider, 4270 puncte

2016 este ultimul an în care Serena Williams conducea clasamentul pe respectivul sezon după Roland Garros. Americanca fusese în finală atât la Australian Open cât şi la Roland Garros, dar le pierduse pe ambele. Plus un alt eşec în ultimul act, la Indian Wells. Singurul trofeu până în acel punct al sezonului venise la Roma.

  • 2015. Serena Williams lider, 5885 puncte

În 2015, Serena Williams a avut un start de sezon dominant, unul dintre cei doi ani în care a obţinut mai multe puncte decât Halep în prima jumătate. Serena obţinea titluri la primele două turnee de Grand Slam din acel an, la care a adăugat şi un titlu la Miami, plus semifinale la Indian Wells şi la Madrid. În schimb, la Roma a ieşit încă din optimi.

  • 2014. Serena Williams lider, 3081 puncte

Serena era lider şi după jumătate de sezon în 2014, dar prestaţiile ei au fost departe de a fi impresionante. Au fost titluri la Brisbane, Miami şi Roma, dar eliminări neaşteptate la Australian Open, în optimi la Australian Open, şi în turul 2 la Roland Garros. Semifinale la Dubai, sferturi la Madrid şi o eliminare rapidă la Charleston, celelalte rezultate ale Serenei.

Simona Halep domină ca Serena! 2013, cel mai bun an al americancei

Serena Williams şi-a încununat un start perfect de 2013 cu titlul la Roland Garros.
  • 2013. Serena Williams lider, 6960 puncte

A fost poate cel mai bun an din cariera Serenei Williams, cu victorii în trei dintre turneele de Grand Slam, dintre care două în prima parte a anului, la Australian Open şi Roland Garros. Au mai fost titluri şi la Brisbane, Miami, Charleston, Madrid şi Roma. Asta doar în prima jumătate a sezonului WTA! Singurele eşecuri au venit la Dubai, în optimi, şi la Doha, în finală.

Simona Halep domină ca Serena! Azarenka, start cu 27 de victorii în 2012

  • 2012. Victoria Azarenka lider, 6045 puncte

Într-un sezon în care Victoria Azarenka a arătat senzaţional, cu 27 de victorii consecutive în startul lui 2012. S-a impus la Sydney, Australian Open, Doha şi Indian Wells. Au mai fost două finale, la Stuttgart şi la Madrid, înaintea unei eliminări rapide la Roland Garros, în optimile de finală. Unul din cei trei ani, din ultimii 10, în care liderul WTA Race de după French Open avea mai multe puncte decât Halep. Serena a avut o perioadă modestă, doar 2.520 de puncte în acelaşi interval.

  • 2011.  Na Li lider, 4797 puncte

În condiţiile în care Serena Wiliams a lipsit în această primă parte a sezonului, din cauza unor accidentări, chinezoaica Na Li a fost în centrul atenţiei. Asiatica a avut un parcurs asemănător cu al Simonei. S-a impus în finala de la Roland Garros şi a cedat în ultimul act la Australian Open. A mai luat şi un titlu la Sydney şi a jucat semifinale la Roma şi la Madrid.

  • 2010. Serena Williams lider, 3355 puncte

În acel an, Serena a câştigat Australian Open şi a jucat sferturi de finală la Roland Garros. A mai jucat finala de la Sydney şi semifinale la Roma. Totuşi, în startul celei de-a doua jumătăţi a sezonului, Serena avea să câştige şi Wimbledon, înainte de a se retrage pentru câteva luni din competiţii.

  • 2009. Serena Williams lider, 3957 puncte

Încă un an pe care Serena Williams l-a început cel mai bine din circuit, dar nu a avut prestaţii la nivelul celor înregistrate de Simona Halep în 2018. A fost victorie pentru americancă la Australian Open, plus o finală pierdută la Miami şi o eliminare în sferturile de finală la Roland Garros.

Simona Halep domină ca Serena! Nici Maşa nu a fost peste

  • 2008. Maria Şarapova lider, 4790 puncte

Startul lui 2008 i-a aparţinut Mariei Şarapova, dar nici rusoaica nu a scos mai multe puncte în jumătate de an decât Halep în prima parte a lui 2018. Mașa obținuse titluri la Australian Open, Doha și Amelia Island și a ieșit în semifinale la Indian Wells și la Roma. În schimb, la Roland Garros a prins doar optimile de finală.