Sport

Simona Halep – Donna Vekic 6-0, 6-2 în turul 1 la WTA Toronto 2022. Calificare en-fanfare pentru S1mo. Prima reacție

Meciul Simona Halep - Donna Vekic se desfășoară luni, 8 august, de la ora 18:00, în turul 1 al Mastersului de 1000 de puncte National Bank Open de la Toronto.
08.08.2022 | 15:30
Simona Halep  Donna Vekic 60 62 in turul 1 la WTA Toronto 2022 Calificare enfanfare pentru S1mo Prima reactie
Simona Halep - Donna Vekic Live video ora 18:00 în turul 1 la National Bank Open Toronto 2022. Căldura și umiditatea, inamicii lui Simo. Foto: World Tennis.com
ADVERTISEMENT
08-08-2022
16:17

Simona Halep, după victoria cu Donna Vekic: ”Am fost agresivă”

Simona Halep a avut un meci de antrenament la debutul la Roger Cup, în Toronto. Donna Vekic nu a putut face față jocului agresiv al româncei care s-a impus după ceva mai mult de o oră de joc cu 6-0, 6-2. 

”Am jucat un tenis bun aici, mereu (la turneul de la Toronto – n.r.), și sunt foarte bucuroasă că am revenit. Și azi am jucat bine. Nu e vorba numai de rezultat, ci și de cum am jucat, am fost agresivă și acesta e unul dintre obiectivele mele.

Sper că Patrick (Mouratoglou – n.r.) va fi mândru de acest meci, de ultimul nu a fost deloc”, a declarat Simona Halep, imediat după partida cu Donna Vekic. 

08-08-2022
14:43

Simona Halep - Donna Vekic 6-0, 6-2

Cele mai importante faze VIDEO, AICI

6-2 Simona termină en fanfare meciul

5-2 ame câștigat la zero de Simona

4-2 Vekic revine de la 0-40 și câștigă al doilea punct al meciului

4-1 Încă un game câștigat cu lejeritate

3-1 replică agresivă a Simonei după ce a pierdut primul game al meciului

2-1 Simona câștigă cel mai spectaculos punct al meciului. A condus cu 40-0, a fost egalată și a încheiat game-ul în stil de mare campioană

1-1 Croata câștigă primul game al meciului

1-0 Simona a început la fel de agresivă și actul secund

A început setul al doilea! Simona Halep este la serviciu!

6-0 jucătoarea croată a dat senzația că ar putea să câștige un prim game, dar replica româncei a fost pe măsură. Set la zero pentru Simona

5-0 Simona, aproape să-și adjudece primul set la zero

4-0 Simona face legea pe teren. Încă un game la zero

3-0 Game câștigat la zero de Simona

2-0 Românca face primul breack al meciului

1-0 Simona începe bine duelul din runda inaugurală de la Toronto

08-08-2022
14:28

Ploaia ar putea întârzia duelul Simona Halep - Donna Vekic

Ploaia le dă mari bătăi de cap organizatorilor turneului de la Toronto. Arena pe care trebuie să se dispute meciul dintre Simona Halep și Donna Vekic este inundată.

Astfel, primul meci al fostei lidere mondiale WTA ar putea fi amânat. Deocamdată organizatorii nu au făcut nici un anunț în acest sens, dar este foarte probabil ca meciul să fie amânat din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Românca pornește favorită în disputa cu jucătoarea din Croația. Până la întâlnirea din Rogers Cup, cele două s-au mai duelat de două ori, de fiecare dată Halep ieșind învingătoare.  

Meciul Simona Halep – Donna Vekic are loc luni, 8 august, cu începere de la ora 18:00, în cadrul turului 1 al Mastersului de 1000 de puncte National Bank Open de la Toronto. Simona are în față o jucătoare intrată pe tabloul principal în calitate de „lucky-loser”, pentru că pierduse în ultimul tur al calificărilor și în mod normal era eliminată.

Unde se joacă meciul Simona Halep – Donna Vekic, în turul 1 la WTA Toronto 2022

Întâlnirea Simona Halep – Donna Vekic se dispută luni, 8 august, de la ora 18:00, pe terenul Central al turneului Masters de 1000 de puncte National Bank Open, la Toronto, competiție pe care ani la rând am cunoscut-o sub titulatura altui sponsor, Rogers Cup.

ADVERTISEMENT

Nu este nici un dubiu asupra orei de start, care la Toronto va fi de fapt 11:00 dimineața, deoarece acesta este primul meci al zilei de pe cea mai mare arenă a turneului.

După partida Simonei Halep, vor mai avea loc confruntările Nuria Parrizas-Diaz – Serena Williams, Sloane Stephens – Sofia Kenin, iar în sesiunea de seară Storm Sanders – Leylah Fernandez și Jil Teichmann – Venus Williams. La ora de start a meciului Simonei se înregistrează permanent cea mai mică afluență de public, pentru că este o oră la care multă lume se află la serviciu.

ADVERTISEMENT

Cine transmite la TV partida Simona Halep – Donna Vekic

Partida Simona Halep – Donna Vekic se joacă luni, 8 august, de la ora 18:00, ora României, pe terenul Central al turneului Masters de 1000 de puncte de la Toronto și va fi trasmisă în direct și în exclusivitate pe canalul Digi Sport 2. O mai puteți urmări și dacă veți intra pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

La Toronto va fi o zi cu o temperatură ca nu va urca mai mult de 27-28 de grade. Dar este prognozată și o accentuată instabilitate atmosferică, aceasta însemnând pericol real de ploi și descărcări electrice. Iar ca lucrurile să fie și mai interesante, umiditatea din atmosferă va fi deosebit de ridicată, în jur 85 la sută, ceea ce poate afecta serios starea de sănătate a jucătorilor și jucătorelor.

ADVERTISEMENT

Simona Halep a abandonat la Washington din cauza căldurii

Este o veste deloc plăcută pentru Simona Halep, care în mod evident, este vulnerabilă la căldura excesivă sau la umiditatea ridicată. De două ori, în 2017 și acum a abandonat la Washington, în 2017 în sferturi, acum în turul 2, acuzând o stare generală rea, care nu i-a mai permis să continue meciul cu Anna Kalinskaya, care o conducea cu 1-0 la seturi.

Washington a însemnat prima apariție pe hard pentru Simona Halep din acest sezon în care obiectivul fixat este să ajungă cât mai departe la ultimul turneul de Grand Slam al anului, US Open, pe cât posibil să câștige competiția, pentru a avea trei Grand Slam-uri câștigate în carieră după Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019.

ADVERTISEMENT

Cote la pariuri la jocul Simona Halep – Donna Vekic

Jucătoarea croată, locul 84 în lume, este văzută, în opinia caselor de pariuri, ca având șanse minime în acest meci. Simona Halep are cotă între 1,2o/1,25 pentru victorie, față de 4,30 cât a primit adversara ei. Și un set luat de Vekic are supercotă, 2,20, iar la număr de seturi să se joace trei seturi înseamnă o cotă de 2,40.

Simona Halep și Donna Vekic se întâlnesc acum pentru a treia oară în carieră. Scorul după primele două întâlniri este de 2-0 pentru Halep, care nu a pierdut nici un set.

În 2013, o executa pe croată cu 2-0 în 32-imi de finală la US Open, iar în 2017 repeta acest lucru tot în 32-imi, la Indian Wells. Simona a avut parte de o primire specială din partea canadienilor, ea câștigând aici trofeul în 2016 și 2018 și jucând finala cu Belinda Bencic în 2015.

ADVERTISEMENT