Sporturi

Când se joacă Simona Halep – Elena Rybakina la WTA Wuhan 2019. Se ştie ora de start. Simona va evolua și la dublu

24.09.2019 | 15:24
Cand se joaca Simona Halep  Elena Rybakina la WTA Wuhan 2019 Se stie ora de start Simona va evolua si la dublu

Simona Halep a început cu dreptul aventura pe pământ chinezesc, în marele turneu Premier 5 de la Wuhan. A câştigat categoric, în două seturi rapide în faţa Barborei Strycova, obţinând calificarea în turul 3. În această fază a competiţiei jucătoarea noastră urmează să o întâlnească pe kazaha Elena Rybakina miercuri, 25 septembrie, tot de la ora 06:00, la fel ca în duelul cu Strycova. De asemenea. Simona Halep va juca alături de Raluca Olaru în optimi la dublu, împotriva perechii formată din Duan și Kudermetova, al treilea meci pe terenul doi.

Simona Halep – Elena Rybakina în turul 3 la Wuhan 2019

Elena Ribakina nu este nimeni alta decât jucătoarea care a câştigat în această vară BRD Bucharest Open după finala în faţa revelaţiei competiţiei, românca Patricia Ţig. Patricia, care nu figura pe nicăieri prin ierarhia WTA înaintea turneului, a primit un wild-card şi a făcut un salt incredibil în clasament de peste 9000 de locuri, dar în finală nu a mai putut face nimic, în primul rând din cauza epuizării fizice, în faţa Elenei Rybakina.

Pentru Simona întâlnirea cu Elena Rybakina este o premieră, cele două nemaintâlnindu-se până acum. Kazaha ocupă locul 50 în ierarhia WTA. Rybakina a jucat două partide la Wuhan, ambele câştigate în set decisiv, în faţa chinezoaicei Zhu şi a tunisiencei Jabeur.

Simona Halep – Elena Rîbakina Wuhan 2019. Jucătoarea kazahă a câştigat în vară Bucharest BRD Open

Atenţie la Rybakina, învingătoarea de la Bucharest BRD Open

Succesul în faţa lui Jabeur merită atenţie din partea lui Halep, pentru că în primul tur la Wuhan tunisianca produsese o surpriză, eliminând pe una dintre cele mai în formă jucătoare din circuit din ultimele luni, croata Donna Vekic. Aşadar, pe Simona nu o aşteaptă un meci facil, diferenţa de vârstă dintre cele două jucătoare fiind de şapte ani în favoarea kazahei.

La Wuhan istoricul participărilor Simonei Halep nu este unul foarte spectaculos, doar o semifinală în 2016, pierdută la Petra Kvitova. Mai mult, în 2017 şi 2018 jucătoarea noastră abia a venit şi a şi plecat, fiind eliminată încă din primul tur. Simona are anul acesta un singur turneu câştigat, dar ce turneu, pentru că e vorba de cel mai greu Grand Slam, cel de pe iarba de la Wimbledon. Însă, succesul din faţa Strycovei pare a arăta o Simona Halep foarte determinată.