Sport

Simona Halep, fotografie superbă alături de Patrick Mouratoglu după calificarea în turul 3 la Madrid: ”A înseamnat enorm”. Foto

Simona Halep și-a regăsit bucuria de a juca de când colaborează cu Patrick Mouratoglou. După succesul categoric al româncei, din turul 2 de la Madrid, antrenorul a reacționat pe măsură.
01.05.2022 | 10:38
Simona Halep fotografie superba alaturi de Patrick Mouratoglu dupa calificarea in turul 3 la Madrid A inseamnat enorm Foto
Simona Halep şi antrenorul Patrick Mouratoglou, la WTA Madrid. Sursa: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Colaborarea dintre Simona Halep și Patrick Mouratoglou i-a redat sportivei încrederea șubrezită după perioada în care accidentările i-au pus în pericol cariera. Imaginea postată după victoria cu Paula Badosa spune tot despre legătura dintre cei doi.

Fotografia postată de Patrick Mouratoglou, apreciată de fanii Simonei Halep

Simona Halep nu a avut cele mai ”liniștite” parteneriate cu antrenorii cu care a colaborat în anii ce au trecut. Doar Daren Cahill a reușit să o tempereze pe sportivă și împreună au obținut rezultate fabuloase.

ADVERTISEMENT

Recent, Halep și Patrick Mouratoglou, fost tehnician al Serenei Williams, au decis să lucreze împreună pentru a o readuce pe Simona în topul mondial.

Mutua Madrid Open este primul turneu la care cei doi participă împreună, iar jocul româncei demonstrează că parteneriatul dintre ei este cel mai potrivit pentru Simona Halep.

ADVERTISEMENT

După două victorii categorice, în primele două tururi ale turneului de 1000 de puncte WTA de la Madrid, Mouratoglou a postat o fotografie care ilustrează perfect relația dintre ei.

”Victoria asta înseamnă mult! Mergem mai departe în optimi la Madrid”, a fost mesajul antrenorului francez pe rețelele de socializare alături de fotografia în care o îmbrățișează pe Simona.

ADVERTISEMENT

Cum descrie Simona Halep colaborarea cu Mouratoglou

Racheta numărul 1 a României a fost la fel de entuziasmată după victoria cu Paula Badosa, precum antrenorul ei care a încurajat-o permanent pe durata confruntării.

La conferința de presă, românca mărturisit că este foarte mulțumită de cum decurge colaborarea cu noul tehnician și că acesta i-a redat încrederea.

ADVERTISEMENT

”A fost un meci grozav, nu știam exact la ce să mă aștept. Știam însă că trebuie să lupt pentru fiecare punct, să fiu concentrată, să dau tot ce am și cred că m-am descurcat. 

Sunt mulțumită cu felul în care am jucat, a fost exact ce am discutat înainte de partidă. Asta este noua Simona. Cred că am îmbunătățit mult în aceste ultime săptămâni, mai ales la această vârstă, și vreau să cresc și mai mult.

Iau acest meci ca pe un boost de încredere. Mă încred sută la sută în ce îmi spune Patrick și mă bucur că pot transpune pe teren pentru că e diferit când execuți la antrenament față de meciul oficial”, a spus Halep.

ADVERTISEMENT