Simona Halep a anunțat luna trecută, după ce a fost suspusă unei intervenții chirurgicale, că în acest an nu va mai juca în turneele din circuitul mondial. Francezii au analizat sezonul 2022 al fostului lider mondial.
Sezonul 2022 a început perfect pentru Simona Halep care a triumfat în turneul Melbourne Summer Set 1, chiar înaintea participării la Australian Open.
La primul Mare Șlem al anului românca s-a oprit în optimi după duelul cu Alize Cornet 4-6, 6-3, 4-6. A fost primul semn că 2022 va fi un an dificil pentru fostul lider mondial.
Halep a continuat să fie în centrul atenției la toate turneele la care a participat, însă nu întotdeauna rezultatele au fost cele așteptate. Jurnaliștii de la La Presse au analizat sezonul româncei și au tras concluziile.
”Simona Halep a revenit la nivelul ei și la 31 de ani are tot ce îi trebuie pentru a rămâne în Top 10 WTA”, a scris sursa citată, menționând că principalul obiectiv, acela de a reveni între primele 10 jucătoare ale lumii, a fost îndeplinit.
În total, în 2022, Simona Halep a jucat 50 de meciuri și a obținut 39 de victorii. Deși a continuat sarabanda schimbărilor de antrenori, Halep a început în primăvară colaborarea cu Patrick Mouratoglou și și-a început ascensiunea spre Top 10.
A câștigat turneul WTA Toronto, dar a capotat la US Open. În această toamnă au urmat și alte evenimente pentru sportiva din România. A divorțat de soțul Toni Iuruc și s-a operat la nas.
Ultima decizie a fost cea care a pus capăt sezonului încă în curs. Chiar dacă nu va mai juca în circuitul WTA, Simona a anunțat că va participa la două evenimente la sfârșitul anului.
Mai întâi, în perioada 3-4 decembrie, va participa la un turneu caritabil, la Johannesburg, din Africa de Sud, alături de Martina Hingis. Cele două sportive s-au alăturat astfel luptei împotriva violenței bazate pe gen.
Cel mai important eveniment la care a confirmat prezența este ”Liga Mondială a Tenisului”, unde alături de Halep au mai fost invitați, între alții, Iga Swiatek și Novak Djokovic.